Cu cine s-a fotografiat Roger Federer în timpul vizitei în România. Norocoasa care l-a prins pe elvețian
Retras din activitate, Roger Federer se dedică proiectelor persoanle. Pentru o astfel de ocazie, marele tenismen a făcut o vizită-fulger în România, de joi până vineri, pentru a filma o reclamă pentru Mercedes în țara noastră.
Frumoasa reprezentantă a Poliției de Frontieră s-a pozat alături de Roger Federer. Foto Facebook
Cum călătoria lui Roger în România a fost făcută fără tam-tam, fanii nu au aflat de sosirea acestuia. Drept urmare, doar personalul din Poliția de Frontieră de pe aeroportul Otopeni a avut șansa să schimbe câteva vorbe cu unul dintre tenismenii legendari ai tuturor timpurilor.
Norocoasa care s-a fotografiat alături de Roger Federer este o angajată a Poliției de Frontieră, poza cu cei doi fiind postată pe Facebook de reprezentanții instituției, însoțită de următorul mesaj: ”A fost o onoare să îi spunem Bun venit în România lui Roger Federer!”.
Vizita în România a elvețianului fusese confirmată și de Ilie Năstase. „A venit Roger Federer în România, este adevărat. Dar, din câte știu, va pleca în această seară (n.r. vineri seara). Nu am apucat să ne întâlnim”, a declarat vineri Ilie Năstase.
Roger Federer colaborează de o bună perioadă de timp cu Mercedes, fiind una dintre imaginile reprezentative ale producătorului auto din Germania. Elvețianul mai are contract cu Mercedes până în 2027 și câștigă aproximativ 5 milioane de euro anual pentru colaborarea cu compania nemțească.
Sursa: adevarul.ro