Cu ce-și hrănesc armatele lumii soldații. Care sunt cele mai bune și cele mai proaste rații?
Din anii 1980, armatele din numeroase state au lucrat pentru a îmbunătăți modul în care își hrănesc soldații.
Foto Shutterstock
În întreaga lume, majoritatea armatelor se asigură că rațiile pentru campul de luptă sunt vidate și aduc cât de cât la gust cu cel puțin câteva alimente tradiționale cu care soldații sunt familiarizați pentru a ajuta la creșterea moralului, scrie Business Insider.
În SUA, rațiile sau MRE-urile trebuie să îndeplinească o serie de cerințe. Trebuie să aibă o perioadă de valabilitate minimă de 3,5 ani la o temperatură nu foarte ridicată sau nouă luni într-un climat cald. De asemenea, trebuie să reziste dacă sunt scăpate de la o înalțime de aproximativ jumătate de metru.
Soldații americani primesc și pizza cu o perioadă de valabilitate de trei ani, soldații coreeni primesc kimchi (varză murată), iar soldații italieni o doză de Grappa (băutură alcoolică de 40 de grade) la micul dejun, pentru a numi câteva.
Iată ce conțin rațiile pentru soldați din 14 armate
Soldații americani, pizza cu trei ani garanție
Un oficial al armatei americane a spus că primele rații (MRE) erau pline cu „o carne misterioasă și caserole fără nume”, iar soldații s-au săturat repede de ele.
După Războiul din Golf din 1991, armata și-a dat seama că MRE-urile monotone și proaste la gust ar putea afecta moralul. Generalul Colin Powell, pe atunci șeful statului major interarme, a transmis șefului Direcției ce se ocupa de masa soldaților să remedieze situația . Și asta au încercat să facă.
Acum, soldații americani au mai mult de 24 de opțiuni de mancare. MRE acoperă de obicei fie o masă completă, fie trei mese și vin cu tacâmuri, un instrument de încălzire fără flacără și băuturi.
Meniul include fasole chili, tăiței cu pui sau spaghete bolognese. Soldații mai primesc biscuiți, brânză, băuturi pudră din fructe și prăjitură cu semințe de mac și migdale. Ei pot sărbători chiar și zilele de naștere cu prăjituri speciale MRE.
În ciuda gamei largi de opțiuni, trupele americane au cerut în mod constant încă un fel: pizza. Oamenii de știință au petrecut două decenii lucrând la o pizza pepperoni cu o durată de valabilitate de trei ani. A fost adăugată în meniul MRE în 2018.
În Canada, rația soldaților include și somon sau cușcuș pentru vegetarieni. De asemenea, primesc unt de arahide și gem pentru un sandviș la micul dejun. În mod surprinzător nu primesc sirop de arțar.
Pui Tikka Masala, felul favorit al soldaților britanici
În Marea Britanie, soldații sunt hrăniți cu felul național favorit - pui Tikka Masala. De asemenea, sunt furnizate paste vegetariene, carne de porc și fasole sau o mâncare cu scoici. Nu lipsesc ceaiul și cafeaua.
În timpul războiului din Irak, liderii militari britanici și-au atras critici după înlocuirea batoanelor de ciocolată cu pliculețe cu unt de arahide, deoarece ciocolata se topea în căldura deșertului.
În Coreea de Sud, soldații sunt hrăniți cu pui și orez, fasole, cârnați de porc, chiftele, pudră uscată de bulion de legume picant și kimchi (varză murată).
Supa de legume necesită apă fierbinte . Încălzitorul MRE din Coreea este diferit de majoritatea încălzitoarelor MRE militare, deoarece nu are nevoie de apă pentru a încălzi hrana. Ei primesc, de asemenea, bibimbap, un preparat tradițional cu orez și carne.
În 2020, armata Coreei de Sud a anunțat că soldații vor putea în curând să primească rații vegane. Noul meniu va include tofu, legume, salate și un bibimbap vegetarian, a informat ziarul local Dong-a Ilbo .
În China, soldații sunt hrăniți cu ouă, carne de porc, legume și murături.
În Japonia, soldații sunt hrăniți cu curry, frankfurters (un soi de hot-dog) și hamburgeri. De asemenea, primesc ton uscat și daikon (ridiche murată). Se pare că soldații japonezi trebuie să-și aducă propriile condimente și bețișoare.
Soldații francezi primesc rață confiată și pate de căprioară
În Franța, soldații sunt hrăniți cu tocană, risotto, supe, rață confiată și pate de căprioară. Ei mai primesc batoane de muesli, trei tipuri de biscuiți și brânză cu mucegai albastru. La desert, primesc budincă de ciocolată. La un moment dat primeau și o cutie de vin roșu.
În Italia, soldații primesc o doză de Grappa, o băutără cu 40% alcool, la micul dejun, precum și cappuccino pudră. Ca și alimente solide primesc paste, supă de fasole, salată de orez, conserve de carne și biscuiți.
În Spania, soldații sunt hrăniți cu fasole verde și șuncă, salată de ton la conservă, precum și calmar în ulei vegetal.
În Germania, soldații primesc gulaș cu cartofi, cârnați, pate, pâine de secară și biscuiți. Băuturile sunt furnizate în pliculețe, sub formă de pudră.
Rusia, cele mai proaste rații
În Rusia, soldații sunt hrăniți cu biscuiți, slănină, terci de hrișcă cu carne de vită sau gulaș de vită. Mai primesc ceai, cafea, ciocolată amară și gumă de mestecat.
Pentru ruși, problema ține mai puțin de gust și mai mult de disponibilitate. Anul trecut, Rusia a trebuit să ceară Chinei rații MRE pentru a-și hrăni trupele în timpul războiului împotriva Ucrainei, a informat CNN .
Jenia Mihailenko, un bucătar din Ucraina, a declarat pentru Financial Times că Rusia are cele mai proaste MRE.
„Nici măcar câinii nu le mănâncă”, a spus el.
El a mai spus că MRE-urile franceze sunt cele mai bune și au un sistem de încălzire superior, în timp ce britanicii au o opțiune vegetariană slabă pentru soldații lor.
În Norvegia, militarii primesc o varietate de tocane - carne de vită, pui sau cod - precum și orez, curry de pește și batoane proteice.
De asemenea, primesc Rowntrees Tooty Fruities, ca desert .
Deoarece unele trupe norvegiene sunt staționate în regiuni muntoase geroase, tocănițele calde sunt o necesitate.
Un soldat norvegian a observat că cineva și-a ciobit dintele din cauza unui baton proteic, atât de tare era.
În Australia, soldații primesc Vegemite (un soi de gem tartinabil din legume cu care pot unge pâinea și biscuiții), chilli și paste cu ton, brânză, batoane de ciocolată, băuturi răcoritoare, lapte condensat și dulciuri. Rațiile armatei australiene conțin mai multe dulciuri în comparație cu altele.
În Noua Zeelandă, soldații se plâng de mâncare care include o tocană și o supă de legume apoasă. Un soldat a spus pe Facebook că prizonierilor probabil li se servește mâncare mai bună. S-a ajuns la punctul în care soldații au cumpărat un aragaz și și-au pregătit singuri hrana.
Sursa: adevarul.ro