Cu ce se ocupă fosta soție a lui Valeriu Gheorghiță. „Viața noastră a fost foarte afectată de presiunea acestui context”
Monica Bârlădeanu și Valeriu Gheorghiță au făcut nuntă mare în acest weekend. În timp ce aceasta este prima căsătorie pentru Bârlădeanu, Valeriu Gheorghiță a mai fost căsătorit în trecut cu Cristina Gheorghiță, de profesie medic.
Valeriu Gheorghiță, soțul Monicăi Bârlădeanu FOTO Arhivă
Valeriu Gheorghiță , medic specialist în boli infecțioase la Spitalul Universitar Militar Central Carol Davila, a devenit cunoscut în special datorită rolului său de coordonator al campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19. Cariera sa extrem de solicitantă a fost una dintre cauzele care au afectat relația cu fosta soție, Cristina Gheorghiță, transmite Click!.
Cristina Gheorghiță, medic de recuperare în medicină fizică și balneologie, și Valeriu au avut o relație de aproape 20 de ani, povestea lor de dragoste începând încă din timpul studenției. Pandemia a marcat o perioadă dificilă în relația lor, cei doi distanțându-se emoțional, lucru ce a dus, în cele din urmă, la divorț.
„Seara se termină foarte târziu pentru mine. Nu pot să mă deconectez complet când ajung acasă, iar în continuare rămân în contact cu colegii și superiorii mei pentru a discuta diverse situații medicale. Deși încercam să gestionăm cât mai bine lucrurile, viața noastră a fost foarte afectată de presiunea acestui context”, declara Valeriu Gheorghiță pentru life.ro.
Deși despărțirea a fost un moment dificil, Valeriu Gheorghiță și-a găsit liniștea în noua relație, alături de Monica Bârlădeanu, iar evenimentul recent al nunții marchează un nou început pentru amândoi.
Cum a devenit celebră Monica Bârlădeanu
Monica Bârlădeanu, una dintre cele mai cunoscute actrițe și prezentatoare din România, nu și-a dorit întotdeauna o carieră în lumina reflectoarelor. În copilărie, visa să devină avocată, iar pentru a-și îndeplini acest vis, a urmat cursurile Facultății de Drept. În paralel, pentru a se întreține, lucra ca ospătăriță, fără să intuiască atunci că destinul ei va lua o cu totul altă direcție.
Cariera sa avea să ia o turnură neașteptată în al treilea an de facultate, când a fost invitată la o audiție pentru postul de televiziune B1 TV. Monica a trecut cu succes proba și astfel a debutat în televiziune, devenind prezentatoarea emisiunii La Strada, un show care i-a adus rapid notorietatea în România.
În 2004, dorința de a evolua în carieră a dus-o la Hollywood. Monica a plecat în Los Angeles pentru a lua lecții de actorie, o decizie care avea să-i schimbe viața. Talentul și ambiția au propulsat-o în industria cinematografică americană, unde a jucat în mai multe filme precum Living & Dying, Second in Command, The Hunting Party și Caved In. De asemenea, a apărut într-un episod din celebrul serial Lost: Naufragiații, marcându-și astfel prezența într-una dintre cele mai populare producții de televiziune la nivel mondial.
Prin talent, muncă asiduă și o serie de decizii curajoase, Monica Bârlădeanu a reușit să-și construiască o carieră de succes atât în România, cât și în Statele Unite, devenind un nume cunoscut pe plan internațional.
Sursa: adevarul.ro