Cu ce îi ademenește Putin pe noii bogați ai Rusiei

Cu ce îi ademenește Putin pe noii bogați ai Rusiei

Kremlinul a transformat exproprierile într-o nouă armă pentru anul 2024. Guvernul rus a amenințat că va confisca activele din Rusia ale Occidentului dacă SUA și Uniunea Europeană vor confisca la rândul lor activele rusești înghețate după invadarea Ucrainei, în timp ce noilor milionari ai Rusiei care au rămas în țară li se oferă, la prețuri reduse, filialele locale confiscate ale marilor companii occidentale, scrie El Pais .

În același timp, guvernul rus pune presiune pe proprii săi cetățeni prin confiscarea bunurilor și activelor lor dacă au criticat armata rusă sau au încercat să scape de mobilizare.

În mod paradoxal, politica de confiscare a fost implementată în paralel cu un val de privatizări parțiale prin care Kremlinul încearcă să obțină cât mai multe fonduri pentru a-și finanța războiul împotriva Kievului.

Noua sursă de venit este folosită și pentru a câștiga sprijinul rușilor care au beneficiat de pe urma faptului că și-au afișat public loialitatea față de președintele Vladimir Putin.

Senatul american a aprobat deja o lege prin care activele rusești înghețate pot fi redistribuite Ucrainei, ceea ce a atras reacția furioasă a Kremlinului care a promis că va introduce măsuri asemănătoare ca răspuns.

Moscova a amenințat că activele Occidentului care sunt blocate în Rusia vor rămâne pentru totdeauna în mâinile Kremlinului.

Agenția de presă Ria Novosti estimează că activele occidentale din conturile rusești se ridică la valoarea de 288 de miliarde de dolari. Cifrele, însă, sunt înșelătoare: din cele 223 de miliarde de dolari atribuite țărilor europene, 98,3 miliarde vin din Cipru, un paradis fiscal folosit des de cei mai bogați oameni din Rusia pentru a evita unele din sancțiunile impuse de Occident.

Germania, spre exemplu, unul dintre cei mai importanți parteneri economici ai Kremlinului înainte ca Putin să invadeze Ucraina, are active blocate în Rusia care valorează doar 17,3 miliarde de dolari.

Kremlinul: „Ceea ce facem cu activele lor este treaba noastră”

Multe dintre companiile occidentale care nu s-au retras de pe piața rusă în primele luni după declanșarea războiului, precum McDonald's sau Inditex, au ales să își transfere firmele subsidiare către parteneri și furnizori din Rusia la prețuri reduse cu opțiunea de a reveni în viitor – o decizie care rămâne disponibilă, potrivit unor surse din industrie.

Kremlinul a complicat între timp și mai mult lucrurile pentru companiile occidentale. „Dacă o companie nu își îndeplinește obligațiile, atunci cade în categoria companiilor rele. Ceea ce facem apoi cu activele lor este treaba noastră”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Cele mai reprezentative cazuri din ultimele luni au fost cele care au afectat companiile Danone, Rolf, una dintre cele mai mari reprezentanțe auto din țară, și fabrica de bere Baltika, care face parte din grupul Carlsberg.

Controlul unei filiale rusești a companiei Danone a fost transferat vara trecută nepotului lui Ramzan Kadîrov, liderul Ceceniei. Yakub Zakriev nu este doar noul director al companiei Danone Rusia ci și ministrul agriculturii din republica din Munții Caucaz.

„Ne-au furat afacerea în Rusia și nu îi vom ajuta să o legitimeze”, a spus directorul Carlsberg, Jacob Aarup-Andersen toamna trecută. Compania daneză a reclasificat profiturile obținute de filiala din Rusia drept bani pe care guvernul rus îi datorează.

Noii milionari ruși „care vor deveni o sursă de susținere patriotică”

În același timp, Kremlinul a preluat controlul asupra altor mari companii rusești după ce proprietarii lor au decis – sau au fost forțați de autorități – să scape de ele și să fugă din țară.

Printre acestea se numără banca Tinkoff și compania de tehnologie Yandex, care era văzută până nu demult ca fiind unul dintre mari rivali ai Google.

Aceste naționalizări și privatizări asemănătoare cu procesele care au avut loc în primii ani după destrămarea Uniunii Sovietice par să se bată cap în cap, dar, de fapt, „ele pot fi foarte compatibile și combinarea lor poate aduce stabilitate în sistemul politic”, potrivit unui expert al Carnegie Center.

În timp ce companiile cheie sunt preluate de băncile de stat, activele non-strategice (în special, piața de consum) sunt redistribuite la prețuri convenabile către oamenii înstăriți din Rusia și persoane din administrație și din cadrul forțelor de securitate - „cei care au rămas în Rusia în speranța că vor profita de pe urma exodului în masă și care vor deveni o sursă a susținerii patriotice”, după cum a descris fostul ministru rus al finanțelor care acum conduce Yandex, Alexei Kudrin.

Autoritățile ruse au folosit confiscările și ca pe o armă de represiune internă. Duma rusească a introdus o lege prin care activele cetățenilor care critică războiul din Ucraina pot fi confiscate.

„Oricine încearcă să distrugă Rusia și care o trădează trebuie să primească pedeapsa pe care o merită și să compenseze prejudiciul adus țării cu proprietatea lor”, a spus președintele Dumei de stat, Viaceslav Volodin.


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!