Cu ce dificultăți se confruntă noii recruți pe câmpul de luptă, potrivit comandanților ucraineni: „Unii refuză să tragă”

Cu ce dificultăți se confruntă noii recruți pe câmpul de luptă, potrivit comandanților ucraineni: „Unii refuză să tragă”

În timp ce incursiunea în regiunea rusă Kursk continuă, trupele ucrainene continuă să piardă teren prețios de-a lungul frontului de est, o erodare pe care comandanții militari o pun parțial pe seama recruților slab pregătiți, precum și a superiorității numerice a Rusiei. Unii dintre noii soldați ucraineni refuză să tragă în inamic. Alții, potrivit comandanților și camarazilor, se chinuie să asambleze armele sau să-și coordoneze mișcările elementare de luptă. Câțiva chiar și-au părăsit posturile, abandonând efectiv câmpul de luptă, relatează Associated Press.

Soldați ucraineni pe frontul de est FOTO EPA-EFE

Soldați ucraineni pe frontul de est FOTO EPA-EFE

„Unii oameni refuză să tragă. Văd doar inamicul în poziție de tragere în tranșee, însă nu deschid focul. ... Așa se explică că oamenii noștri mor”, a declarat cuprins de frustrare un comandant de batalion din Brigada 47. „Atunci când nu folosesc arma, sunt ineficienți”, a explicat el.

Comandanți și soldați au discutat cu jurnaliștii The Associated Press sub rezerva anonimatului pentru a putea vorbi liber despre chestiuni militare sensibile. Alții au vorbit cu condiția să fie identificați doar prin indicativele lor de apel, în conformitate cu protocolul militar ucrainean.

Comandanții se plâng de faptul că recruții au contribuit la o serie de pierderi teritoriale care au permis armatei ruse să avanseze, inclusiv în apropierea orașului Pokrovsk, un centru logistic esențial. Dacă acesta cade, înfrângerea ar pune în pericol apărarea Ucrainei și ar apropia Rusia de obiectivul său de a captura în întregime regiunea Donețk. Soldații ruși sunt acum la doar 10 kilometri distanță, poate chiar mai puțin.

La situația sumbră a Ucrainei pe acest front se adaugă avantajul uriaș al Rusiei în ceea ce privește forța de luptă și disponibilitatea acesteia de a accepta pierderi uriașe în schimbul ocupării chiar unor așezări de mică însemnătate.

Ucrainenii recrutați recent nu au nimic în comun cu luptătorii experimentați care au venit în număr mare să se alăture armatei ucrainene în primul an al invaziei la scară largă a Rusiei în Ucraina. Proaspeții soldați nu au nici măcar un nivel minim de pregătire, au declarat comandanții și soldații din cele patru brigăzi care apără zona Pokrovsk.

Aceștia au descris faptul că sunt nevoiți să planifice operațiuni cu infanteriști care nu sunt capabili să tragă într-o țintă și care sunt necunoscători cu privire la topografia de bază. Unii recruți pur și simplu nu au privit cu încredere planurile de luptă ale superiorilor lor și s-au îndepărtat de pozițiile pregătite.

Principalele probleme cu care se confruntă comandanții

Nemulțumiți de calitatea noilor recruți trimiși pe linia frontului de centrele teritoriale de recrutare, comandanții încearcă acum să desfășoare propriile campanii de mobilizare pentru a selecta și a-i antrena mai bine pe noii luptători, au declarat mai mulți comandanți și soldați.

„Principala problemă este instinctul de supraviețuire al noilor veniți. Înainte, oamenii puteau rezista până în ultimul moment pentru a menține poziția. Acum, chiar și în contextul unui bombardament ușor asupra pozițiilor de tragere, ei se retrag”, a declarat un soldat din cadrul Brigăzii 110.

Totuși, nu toată lumea dă înapoi, a adăugat el.

„Nu, există și oameni motivați, numai că sunt foarte, foarte puțini”, a spus el. „Poziția este menținută în măsura în care există acești oameni motivați și dedicați ”.

În urma punerii în aplicare, în mai, a unei legi privind mobilizarea, care a stabilit reglementări mai clare pentru centrele teritoriale de recrutare, din câte se pare Ucraina recrutează zeci de mii de noi soldați lunar. Cererea mare este în special pentru infanterie.

Pe de altă pare, instruirea, echiparea și plata unui număr atât de mare de noi soldați sunt dificile din punct de vedere logistic, iar comandanții cer în mod constant soldați noi. Pentru a reduce această presiune, liderii militari au fost nevoiți să preia unități din brigăzile aflate într-o regiunea și să le transfere în diferite părți pentru a stabiliza punctele slabe ale frontului.

Unii arată însă cu degetul spre comandanții care preferă să pună pierderile în seama noilor recruții.

Viktor Kevliuk, un expert militar din cadrul think tank-ului ucrainean Center for Defense Strategies, a apreciat că instruirea oferită recruților este adecvată. El a spus că comandanții de brigadă „caută o explicație pentru eșecurile tactice”.

„De asemenea, comandantul brigăzii are instrumentele adecvate pentru a influența moralul. Dacă toate aceste procese sunt stabilite în brigadă, nu vor exista probleme semnificative. Dacă aceste mecanisme eșuează, citim despre negativitate pe rețelele sociale”, a adăugat el.

Iar în luptele intense precum cea de la Pokrovsk, „deciziile tactice oportune ale comandanților sunt cele care fac diferența”, a spus Kevliuk.

Cazuri de recruți îngroziți care au fugit de pe câmpul de luptă

„Această frică creează panică și haos”, a spus comandantul batalionului din Brigada 47. „Acesta este un alt motiv pentru care am pierdut.”

Pierderea satului Prohres luna trecută, în zona Pokrovsk este cel mai recent exemplu de pierdere teritorială care poate fi pusă pe seama noilor recruți, au explicat comandanții. Unitățile din Brigada 31 au plecat într-o frenezie prost coordonată, ceea ce a determinat Brigada 47 să intre în luptă și să încerce să stabilizeze linia. Un scenariu similar a avut loc în satul Oceretîne în luna mai.

Nu se face suficient pentru a instrui noii veniți, a spus comandantul batalionului. „Ei nu primesc nici măcar cel mai scăzut standard de pregătire necesar pentru acțiunile noastre (de luptă),” a spus el.

Totodată, noii soldați nu au suficientă practică în asamblarea și tragerea cu puștile, a spus el. De asemenea, ei nu au învățat cum să-și coordoneze sarcinile de luptă în grupuri mici sau să folosească măcar tactici simple, a adăugat el.

„Din punctul de comandă, aș dori să dau ordine unor grupuri mici (de infanterie), dar nu sunt sigur dacă acestea sunt capabile să execute aceste ordine, deoarece le lipsește coordonarea și comunicarea”, a spus el, adăugând: „Uneori, îmi vine să mă împușc.”

Incursiunea surpriză a Ucrainei în Rusia a stârnit inițial speranțe că Kremlinul ar putea fi silit să-și împartă resursele militare pentru a riposta. Dar până acum, forțele ruse nu au dat semne că forța lor ar fi slăbit în avansul spre Pokrovsk și alte cuceriri potențiale.

Între timp, avansul fulger al Ucrainei în teritoriul rus a încetinit după două săptămâni, obținând doar câștiguri mici, un posibil semn că Moscova contraatacă mai eficient.

Lupte intensificate pe frontul de est după incursiunea ucraineană în Kursk

Comandanții din est raportează că luptele s-au intensificat de la lansarea incursiuni peste granița cu Rusia. Autoritățile locale au ordonat luni celor aproape 53.000 de locuitori din Pokrovsk să se evacueze în termen de două săptămâni. În orașul vecin Mirnohrad, și mai aproape de pozițiile rusești, locuitorilor li s-au acordat doar câteva zile să-și facă bagajele.

Capturarea orașului Pokrovsk ar submina rutele de aprovizionare ucrainene către regiunea Donețk și ar facilita înaintarea Rusiei către orașele estice Sloviansk și Kostiantinivka. De asemenea, ar marca prima victorie strategică majoră a Rusiei după luni de câștiguri marginale obținute cu mare luptă.

În ultimele trei luni, majoritatea pierderilor teritoriale ucrainene au fost înregistrate în zona Pokrovsk, potrivit a trei grupuri de monitorizare open-source, luptele intensificându-se în vecinătatea orașelor Toretsk și Ceasiv Iar. Forțele ruse au intensificat atacurile în încercarea de a valorifica oboseala și inferioritatea numerică a trupelor ucrainene.

Ofensiva a avut, de asemenea, un cost enorm pentru Moscova, cu aproximativ 70.000 de soldați pierduți în două luni, potrivit Ministerului Apărării din Marea Britanie, care a publicat luna trecută proiecția pe X. Pierderile grele au continuat pe măsură ce forțele ruse se apropie treptat de Pokrovsk dinspre est şi sud-est.

O altă provocare pentru Ucraina este o nouă tactică în care Rusia desfășoară valuri de unități de infanterie mai mici, din doi până la patru oameni. Acest lucru i-a derutat pe operatorii ucraineni de drone, cărora le este greu să-i vizeze, potrivit unui operator de drone din Brigada 25 care folosește indicativul Groot.

„Acesta este unul dintre principalele motive pentru succesul (Rusiei) la Pokrovsk”, a spus el. „Este mai greu să le detectezi”, mai ales sub acoperirea copacilor.

„De îndată ce infanteria ajunge sub adăpostul copacilor, este foarte dificil să-i scoți de acolo cu drone și de aceea depindem foarte mult de infanteriea noastră.”

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 După chestia asta Geoană e out! Cine urmează?

2 „Na, că ți-am arătat și țâțele de bucurie”

3 Văduva lui Prigoană, Mihaela Botezatu, i-a dat o veste proastă Adrianei Bahmuțeanu: „Copiii nu vor să o vadă”

4 Care o fi faza cu știrea asta?

5 Hm! Pe asta o știați?