
CTP aseamănă protestul din fața BEC cu asaltul Capitoliului SUA din 2021. „Nu e nicio deosebire între aceste două gloate”
Gazetarul Cristian Tudor Popescu spune despre protestul de duminică seară din fața Biroului Electoral Central (BEC) că îi amintește de „acea mulțime condusă de individul cu cap de bizon, în ianuarie 2021, care voia să intre în Capitoliu”.
„Nu știu exact cum e formulată, pe ce argumente și dacă domnul în cauză nu-și poate depune din nou candidatura până sâmbătă. (…) Probabil că o să vedem argumentele pentru această interzicere. Până atunci, orice fel de manifestări ca acestea din față de la BEC, unde gloata aceea de indivizi a încercat să intre în BEC ca să facă ce?…
Acești inși îmi amintesc foarte bine de acea mulțime condusă de individul cu cap de bizon, la Capitoliu, în ianuarie 2021 , care voia să intre în Capitoliu pentru a-l spânzura pe vicepreședintele Mike Pence și a-i face ceva asemănător dnei Nancy Pelosi. Au pătruns, până la urmă, au murit niște oameni. Nu e nicio deosebire între aceste două gloate”, a susținut CTP la B1 TV .
„Cum sunt suveraniști acești inși, când cu toții acum se pleacă și așteaptă să ia lumină de la SUA?”
De asemenea, acesta se întreabă cum sunt „suveraniști” protestatarii respectivi, „când cu toții acum se pleacă și așteaptă să ia lumină de la SUA, de la Washington, de la Musk, de la Trump?”.
„Se strigă în neștire de către acești inși care se numesc ”suveraniști” că SUA au spus cum trebuie făcut în România, că trebuie să ascultăm de SUA, care-l preferă pe Georgescu, Musk spune ce spune și în această seară, că e o nebunie, și atunci eu vin și vă întreb: până să se prăbușească toată democrația mondială și până să devină Europa o dictatură pentru că lui Georgescu i s-a respins candidatura de către BEC, că așa a spus acest megaloman, că se prăbușește democrația mondială că a fost respinsă dosarul lui… mda…
Ideea e: până să se întâmple lucrurile astea, aș vrea să știu un lucru – cum sunt suveraniști acești inși, când cu toții acum se pleacă și așteaptă să ia lumină de la SUA, de la Washington, de la Musk, de la Trump?”, a mai afirmat CTP.
Nu în ultimul rând, gazetarul declară că „suveranist înseamnă Românie Suverană”, iar deciziile trebuie luate de organele de stat, fără să existe ingerințe străine.
„Suveranist înseamnă Românie Suverană! Adică în statul ăsta se iau niște hotărâri de către organele de stat, potrivit legilor, nu la indicațiile nu știu cărui miliardar american sau administrației americane, care, de altfel, n-a spus nimic despre asta, în afară de zicerea vicepreședintelui Vance de la Munchen și repetatele intervenții, amestecuri în politica internă.
Păi hai să ne amintim ce spunea Nicolae Ceaușescu, idolul suveraniștilor, despre ”neamestecul în treburile interne”. Exact ce face acum dl Musk!”, a mai declarat Cristian Tudor Popescu.
Protestele de la BEC au degenerat
Amintim că BEC a respins duminică, 9 martie, candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale din mai 2025. În consecință, protestatarii s-au adunat în fața instituției pentru a-și arăta nemulțumirea față de decizie.
Ulterior, protestul a degenerat, întrucât mulțimea de oameni a provocat distrugeri, tulburând astfel ordinea și liniștea publică, potrivit autorităților.
Au aruncat cu obiecte contondente și incendiat mobilier stradal din zonă, au spart bucăți de caldarâm pentru a le arunca asupra forțelor de ordine, ba chiar au și răsturnat autoturismul postului de televiziune Digi24.
De asemenea, 13 jandarmi au fost răniți în timpul protestului , patru dintre aceștia fiind încă internați în spital, având nevoie de îngrijiri.
Peste 500 de persoane au fost legitimate în zona protestului, au transmis autoritățile, care au adăugat că, în vaza filmărilor, urmează să fie identificați cei care au comis fapte antisociale.
Sursa: adevarul.ro