CSM susţine că afirmaţiile privind influenţele politice asupra judecătorilor sunt de o gravitate extremă

CSM susţine că afirmaţiile privind influenţele politice asupra judecătorilor sunt de o gravitate extremă

Secţia pentru judecători a CSM susţine că sunt "de o gravitate extremă" afirmaţiile apărute în spaţiul public privind influenţele politice asupra judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

"Având în vedere lansarea, preluarea şi amplificarea în spaţiul public, prin intermediul mass-media, a unor grave afirmaţii, declaraţii şi mesaje cu privire la activitatea judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ai Curţii de Apel Bucureşti, apreciind că acestea s-au intensificat şi au dobândit un real potenţial de afectare a independenţei şi imparţialităţii judecătorilor, dar şi a prestigiului şi credibilităţii justiţiei, conştientizând că independenţa justiţiei nu este un privilegiu în interesul judecătorilor, ci în interesul statului de drept şi al celor care caută şi doresc înfăptuirea justiţiei şi că judecătorilor le revine o răspundere reglementată de legislaţia actuală pe măsura independenţei conferite de Constituţia României, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, în calitatea sa de apărător al independenţei justiţiei, constată că afirmaţiile lansate în spaţiul public, prin care se inoculează cetăţeanului imaginea unui sistem judiciar care nu este independent, ci dimpotrivă, apropiat politic, ineficient şi imprevizibil, care, prin diferiţi poli de putere, ar exercita presiune şi intimidare asupra judecătorilor, dar şi imaginea unor judecători care îşi desfăşoară abuziv activitatea, cu încălcarea cadrului legal şi cu ignorarea drepturilor fundamentale ale omului, sunt de o gravitate extremă, fără precedent, la adresa justiţiei din România", se arată într-un comunicat al CSM transmis joi.

Secţia pentru judecători a CSM îşi manifestă îngrijorarea şi condamnă modul de exprimare publică poziţionat "în afara limitelor admisibile" ale libertăţii de exprimare, aşa cum aceasta este protejată de articolul 10 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

"Această manieră de exprimare afectează independenţa, imaginea, credibilitatea şi prestigiul sistemului judiciar român, implicat deja într-un amplu efort de reformă şi luptă împotriva corupţiei şi de consolidare a încrederii cetăţeanului în justiţie. În acest context, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii face un apel la instituţiile media, în calitatea acestora de formatori de opinie, de a gestiona echilibrat şi raţional orice mesaj public şi de a se alătura demersului sistemului judiciar de consolidare a poziţiei sale democratice în societate, în deplină concordanţă cu principiile separării puterilor în stat şi cu drepturile fundamentale ale omului", mai afirmă sursa citată.

Reacţia vine după ce în presă au apărut informaţii că, prin decizia Secţiei pentru judecători a CSM privind mărirea numărului completurilor de cinci judecători de la Instanţa supremă, cresc şansele ca dosarul în care este judecat preşedintele PSD, Liviu Dragnea, să fie repartizat unui complet favorabil. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”