CSM: Procurorul Mihaiela Moraru Iorga se poate întoarce la DNA
Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a constatat încetarea suspendării din funcţie a procurorului Mihaiela Moraru Iorga şi reluarea activităţii acesteia la Direcţiei Naţională Anticorupţie.
"Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a constatat încetarea suspendării din funcţia de procuror a Mihaielei Moraru Iorga, începând cu data de 18 octombrie, data intrării în vigoare a Legii 303/2004, aşa cum a fost modificată prin Legea 242/2018, şi reluarea activităţii sale, în funcţia avută anterior, cea de procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - structura centrală, începând cu aceeaşi dată'', se arată în minuta deciziei de joi a Secţiei.
Potrivit articolului 63, alineatul 2 indice 1 din Legea 303/2004: "Suspendarea din funcţie încetează şi în situaţia în care achitarea sau încetarea procesului penal se pronunţă în primă instanţă. În acest caz, drepturile prevăzute la alineatul (2) se acordă după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de achitare sau încetare a procesului penal".
Pe 8 februarie, procurorul Mihaiela Moraru Iorga a fost trimisă în judecată de DNA Ploieşti pentru favorizarea făptuitorului şi fals intelectual în formă continuată (patru acte materiale).
Potrivit DNA, în perioada 2015 - iunie 2017, la rugămintea expresă a unui inculpat dintr-un dosar aflat la acea vreme pe rolul DIICOT - Serviciul Teritorial Ploieşti, Mihaiela Moraru Iorga, pentru a îngreuna cercetările şi tragerea la răspundere penală a inculpatului, cu intenţie directă, l-ar fi ajutat, prin efectuarea mai multor acte comisive şi omisive.
Mihaiela Moraru Iorga este acuzată că a desfăşurat activităţi de anchetă în afara cadrului legal, în paralel cu urmărirea penală derulată de procurorii DIICOT, care erau legal învestiţi cu exercitarea acţiunii penale împotriva persoanei respective.
Ulterior, pe 18 iunie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a constatat nulitatea rechizitoriului prin care procurorul Mihaiela Moraru Iorga a fost trimisă în judecată pentru favorizarea făptuitorului şi fals intelectual în formă continuată, cauza fiind restituită la DNA Ploieşti. AGERPRES