CSM: Procurorul Emilian Eva, sancționat disciplinar pentru nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor

CSM: Procurorul Emilian Eva, sancționat disciplinar pentru nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor

Procurorul Emilian Eva de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, în prezent suspendat din funcție, a fost sancționat disciplinar miercuri de Consiliul Superior al Magistraturii pentru nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor.

Sancțiunea a fost decisă de Secția pentru procurori în materie disciplinară a CSM, care a admis în parte acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva procurorului ieșean.

"Secția a aplicat domnului Eva Emilian, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, sancțiunea disciplinară constând în 'avertisment', pentru săvârșirea abaterii disciplinare (...) 'nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor care au acest caracter, precum și a altor informații de aceeași natură de care a luat cunoștință în exercitarea funcției, cu excepția celor de interes public, în condițiile legii'", se precizează într-un comunicat al CSM transmis AGERPRES.

Hotărârea, care va cuprinde și descrierea faptei pentru care s-a aplicat sancțiunea disciplinară, urmează să fie redactată și publicată pe site-ul CSM în termen de 20 de zile de la pronunțare, putând fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, la Completul de cinci judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Procurorul Emilian Eva de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași a fost suspendat din funcție după ce fost trimis în judecată de DNA, în septembrie 2015. El a fost acuzat de săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, spălare de bani, efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția în scopul obținerii pentru sine de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite și fals în declarații.

Emilian Eva a devenit cunoscut după ce a instrumentat dosarul privatizării ICA, în care Dan Voiculescu a fost condamnat la zece ani de închisoare.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”