CSM cere procurorului general să reanalizeze patru dosare ale lui Bercea Mondial

CSM cere procurorului general să reanalizeze patru dosare ale lui Bercea Mondial

CSM a decis marţi să solicite procurorului general să verifice patru dosare în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cazul lui Bercea Mondial, "existând posibilitatea să se fi greşit" prin clasarea cauzelor, a declarat vicepreşedintele consiliului, George Muscalu.

CSM cere procurorului general să reanalizeze patru dosare ale lui Bercea Mondial

Potrivit lui Muscalu, într-unul dintre cele patru dosare, vizând infracţiuni de spălarea banilor, procurorul de caz a dispus NUP, motivând că într-un alt dosar se dispusese aceeaşi soluţie şi că există similitudini, însă cauza privea alte societăţi şi alte conturi.

Cele patru dosare fac parte dintr-un total de 28 de dosare verificate, trei dintre ele având ca obiect infracţiuni economice, respectiv de spălare a banilor, iar celălalt - infracţiuni de corupţie.

În acest ultim caz este vorba despre modul în care Bercea Mondial a obţinut permisul de conducere, la începutul anilor '90, în condiţiile în care nu ştie să scrie şi să citească.

La 9 iulie, judecătorul Horaţius Dumbravă a cerut, în plenul Consiliului Superior al Magistraturii, sesizarea Inspecţiei Judiciare cu privire la faptul că la parchetele din judeţul Olt s-au dat o sută de soluţii de neîncepre a urmăririi penale pe numele lui Bercea Mondial.

Secţia de procurori a Consiliului superior al Magistraturii (CSM) a sesizat, în 17 iulie, Inspecţia Judiciară cu privire la soluţiile date în dosarule în care a fost implicat Bercea Mondial, începând din 2006.

În 23 iulie, procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a dispus efectuarea unui control având ca obiect identificarea tuturor cauzelor penale în care a fost cercetat Bercea Mondial şi a cauzelor conexe acestora, precum şi verificarea legalităţii soluţiilor dispuse.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Fotografie „naționalistă” pusă de fiul lui Călin Georgescu la profilul de WhatsApp. Cosmin a fost „umbra” tatălui său

2 VIDEO Trump, surprins de șosetele lui JD Vance, s-a oprit brusc din vorbit în cadrul unei discuții din Biroul Oval: „Încerc să rămân concentrat”

3 Ce pregătește Rusia? / Acumularea masivă de bombardiere strategice rusești în peninsula Kola

4 ALERTĂ Un document pregătit de un grup apropiat de FSB arată ce ar putea urmări Kremlinul prin negocierile de pace

5 Statele Unite au primit o listă cu pretențiile Rusiei pentru încheierea războiul în Ucraina. Ce a cerut Vladimir Putin