CSM a decis convocarea adunărilor generale ale magistraților pentru consultarea cu privire la modificarea legilor Justiției

CSM a decis convocarea adunărilor generale ale magistraților pentru consultarea cu privire la modificarea legilor Justiției

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a decis, luni, convocarea adunărilor generale ale judecătorilor și procurorilor pentru consultarea cu privire la propunerile de completare și modificare a legilor Justiției.

CSM a apreciat că se impune convocarea adunărilor generale pentru consultarea cu privire la unele propuneri de modificare și completare a Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, și la propunerea de modificare a art. 41 alin. 2 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată.

Peste 1.300 de judecători și procurori din toată țara au semnat în iulie un memoriu adresat Consiliului Superior al Magistraturii față de propunerile de modificare a legilor Justiției.

Semnatarii memoriului au susținut că nu sunt de acord cu propunerile care vizează: reintroducerea numirii directe în funcția de judecător sau procuror a magistraților asistenți și a avocaților cu vechime de cel puțin 18 ani exclusiv pe bază de interviu; schimbarea modalității de susținere a examenului de promovare în funcții de execuție, prin instituirea ca probă a unei așa-numite evaluări a activității profesionale pe ultimii trei ani (transformarea unei condiții de participare în notă de promovare); reintroducerea prevederii privind numirea foștilor magistrați cu vechime de minim 10 ani în funcții vacante la instanțe sau Parchete de același grad cu cele unde au funcționat.

Magistrații subliniază în memoriu că toate aceste propuneri vor avea "grave" consecințe asupra sistemului judiciar.

"Atragem atenția că aceste modificări, efectuate în condiții netransparente, fără consultarea magistraților, reprezintă o întoarcere la prevederi a căror înlăturare a fost susținută de tot corpul judiciar în perioada 2007 — 2009 și au fost puternic criticate prin rapoartele cu privire la sistemul judiciar în cadrul monitorizării Justiției prin Mecanismul de Cooperare și Verificare agreat de Uniunea Europeană și România", se spune în documentul transmis CSM, Institutului Național al Magistraturii și Ministerului Justiției.

Ulterior, și Uniunea Națională a Judecătorilor din România a transmis un memoriu prin care a dezaprobat propunerile CSM privind modificarea legilor Justiției care prevăd posibilitatea de a deveni judecător sau procuror fără examen, prin numire pe baza unui simplu interviu.

Pe de altă parte, Consiliul a precizat la scurt timp că propunerile de modificare a Legii 303/2004 au fost transmise în 2012 și, ulterior, în martie 2015, spre consultare, tuturor instanțelor și Parchetelor, urmând să înainteze și amendamentele care au rezultat în ședința din 21 iulie a Comisiei nr. 1 a CSM și care nu au făcut obiectul consultării anterioare.

Conform CSM, propunerile Comisiei nr. 1 vor fi analizate și dezbătute de plenul Consiliului, singurul abilitat să facă propuneri de modificare legislativă și să le transmită Ministerului Justiției. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”