CSM a dat aviz negativ proiectului de modificare a legilor justiției PSD

CSM a dat aviz negativ proiectului de modificare a legilor justiției PSD

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a avizat negativ, joi, proiectul de modificare a legilor justitiei care a fost asumat de Parlament, anunta Agerpres, citand surse din CSM. Decizia a fost luata cu 11 voturi la 7. Avizul CSM este consultativ. Pe 28 septembrie, CSM a avizat negativ si proiectul de modificare a legilor justitiei propus de Ministerul Justitiei.

Plenul CSM a luat in discutie joi propunerile legislative pentru modificarea si completarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciara, a Legii 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, precum si a Legii 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Proiectele de modificare a legilor Justitiei au ajuns la Parlament pe 31 octombrie, acolo unde urmeaza sa fie dezbatute in regim de urgenta, fiind asumate ca initiativa parlamentara, iar printre semnatari se numara fostul ministru al Justitiei Florin Iordache (autorul celebrei OUG 13), presedintele comisiei juridice din Camera Deputatilor Eugen Nicolicea, fostul presedinte al Comisiei juridice a Senatului, Serban Nicolae, dar si Robert Cazanciuc, fost ministru al Justitiei in Guvernul Ponta.

Iordache, Nicolicea si Cazanciuc sunt cunoscuti pentru discursul lor public anti-justitie si in favoarea celor cercetati sau condamnati. Pe de alta parte, Cazanciuc a evitat orice miscare brusca in Justitiei in mandatul sau de ministru.

Proiectul asumat de parlamentarii PSD si parlamentul ALDE Steluta Cataniciu prevede ca institutia presedintelui Romaniei nu va fi eliminata din procedura de numire a procurorilor sefi de parchete.

Potrivit articolului 54 din propunere, procurorul general al Romaniei, seful DNA, al DIICOT si al Directiei pentru Investigarea Infractiunilor Savarsite de Judecatori si Procurori sunt numiti de presedintele Romaniei, la propunerea ministrului Justitiei, cu avizul Sectiei pentru procurori. Se cere o vechime minima de 10 ani in functia de procuror.

Modificare in propunere - Revocarea sefilor parchetelor se face de catre Consiliul Superior al Magistraturii, Sectia pentru Procurori, care se poate sesiza din oficiu ori la propunerea Ministrului Justitiei. In legislatia actuala, revocarea revenea presedintelui, la propunerea Ministrului Justitiei.

O amputare a prerogativelor presedintelui este prevazuta la procedura de numire a conducerii Curtii Supreme. Articolul 53 din legea in vigoare arata ca presedintele Romaniei nu poate refuza propunerile de la CSM decat motivat, dar fara a exista o limita a numarului de refuzuri. Propunerea actuala limiteaza numarul de refuzuri la unul singur.

In propunere apare si o noua instanta in arhitectura sistemului judiciar: Directia pentru Investigarea Infractiunilor Savarsite de Judecatori si Procurori.

Parlamentul a cerut CSM sa emita pana in 9 noiembrie un aviz asupra pachetului de legi. Atat reprezentantii procurorilor, cat si ai judecatorilor, intruniti in adunari generale, au cerut CSM emiterea unui aviz negativ si "respingerea in bloc" a proiectelor intrucat "contin necorelari si lacune si nu induc predictibilitate si stabilitate in sistemul judiciar din Romania". Ei spun ca legile "modifica substantial arhitectura sistemului judiciar si pot afecta independenta justitiei".

Forumul Judecatorilor din Romania a cerut CSM, printr-o scrisoare transmisa miercuri, sa tina cont de vointa miilor de judecatori si procurori care i-au ales si care s-au opus vehement schimbarilor sustinute de PSD-ALDE si sa avizeze "negativ in integralitate" cele trei proiecte de modificare a legilor Justitiei. "Independenta justitiei nu este obiect de negociere, ci o axioma. Se respecta si, atunci cand este nevoie, se apara. Dreptatea se asigura prin independenta justitiei si prin legi drepte", se arata in scrisoarea Forumului Judecatorilor din Romania.

Asociatia magistratilor spune ca in procedura initierii proiectelor de modificare a legilor justitiei nu a existat transparenta, cooperare si dialog interinstitutional", iar procedura legislativa a fost "deturnata", proiectul ajungand la Parlament nefiind asumat de Guvern, "fapt inacceptabil intr-un stat de drept".

Si Asociatia Procurorilor din Romania a solicitat Consiliului Superior al Magistrafurii avizarea negativa a noului proiect de modificare a legilor justitiei, aratand ca aceste propuneri legislative "modifica substantial arhitectura sistemului judiciar si pot afecta independenta justitiei".


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”