CSM a dat aviz negativ pe proiectul de ordonanţă pentru modificarea OUG 7/2019

CSM a dat aviz negativ pe proiectul de ordonanţă pentru modificarea OUG 7/2019

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a avizat negativ, marţi, proiectul de ordonanţă de urgenţă prin care sunt modificate unele prevederi din OUG 7/2019, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali din CSM.

În şedinţa plenului, judecătoarea Mariana Ghena a precizat că în cadrul Comisiei 1 a CSM s-a hotărât exprimarea unui vot negativ.

"Rezultatul Comisiei 1, unanimitate: în şedinţa comisiei s-a hotărât exprimarea unui vot negativ cu privire la OUG 7/2019, având în vedere faptul că în propunerile făcute în ultima ordonanţă nu s-a ţinut seamă de propunerile exprimate de către CSM, care s-au conturat într-un mandat dat preşedintelui CSM pentru a fi exprimat de către acesta în sensul abrogării textelor peste ceea ce a propus CSM", a menţionat Ghena.

Ministerul Justiţiei a pus în dezbatere publică proiectul de ordonanţă de urgenţă prin care se modifică prevederi din OUG 7/2019.

Potrivit preambulului proiectului, modificările sunt necesare ca urmare a reacţiilor "negative în ceea ce priveşte anumite soluţii legislative" cuprinse în OUG 7/2019 şi "constatând că în prezent aceste nemulţumiri ale unor membri ai corpului magistraţilor afectează funcţionarea optimă a instanţelor judecătoreşti şi a Parchetelor de pe lângă acestea şi generează pericolul de dezbinare a societăţii".

"Aceste reacţii au vizat în mod deosebit intervenţia operată în materia delegării procurorilor în funcţiile de conducere din cadrul parchetelor pentru care numirea în funcţie se face de preşedintele României, (...) modificarea legislativă care a dat judecătorilor posibilitatea de a candida şi a fi numiţi în cele mai înalte funcţii de conducere din cadrul Parchetelor, în acest din urmă caz reclamându-se o afectare a statutului şi a independenţei judecătorilor", se arată în proiectul de modificare a OUG 7/2019. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

3 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

4 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

5 VIDEO „Am avut onorarii și de 100.000 de euro” / Sumele amețitoare câștigate de Laura Vicol ca avocată a interlopilor