CSM a avizat favorabil propunerea legislativă privind accelerarea procedurii de ridicare a imunității

CSM a avizat favorabil propunerea legislativă privind accelerarea procedurii de ridicare a imunității

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a avizat favorabil joi proiectul legislativ prin care se propune accelerarea și transparentizarea procedurii de ridicare a imunității, a declarat pentru AGERPRES vicepreședintele CSM, Gheorghe Muscalu.

Foto: (c) SORIN LUPSA/ AGERPRES ARHIVA

"Poziția CSM este că imunitatea trebuie regândită astfel încât să nu blocheze procedurile judiciare, aspecte care au rezultat din analiza Comisia nr.1 a Consiliului", a subliniat Muscalu.

Comisia nr.1 a CSM se ocupă cu independența și responsabilizarea justiției, eficientizarea activității acesteia și creșterea performanței judiciare, integritatea și transparența sistemului judiciar.

Plenul CSM a avut joi pe ordinea de zi propunerea legislativă privind modificarea și completarea articolului 24 din Legea 96/2006 privind statutul deputaților și senatorilor și a Legii 115/1999 privind responsabilitatea ministerială.

Propunerea legislativă a fost trimisă CSM pentru avizare de Comisia juridică a Senatului.

Articolul 24 se referă la procedura ce trebuie urmată pentru ridicarea imunității.

În iunie, mai mulți parlamentari PDL și PNL au depus un proiect de lege pentru modificarea Statutului deputaților și al senatorilor în care propun simplificarea procedurilor în cazul cererii de reținere, arestare sau percheziție a unui parlamentar membru sau fost membru al Guvernului.

"Parlamentul trebuie să dea un mesaj clar poporului că nu mai apără corupții. Să voteze la vedere în maximum 48 de ore cererile procurorilor pentru continuarea anchetelor asupra parlamentarilor", afirma atunci prim-vicepreședintele PDL, Cătălin Predoiu.

AGERPRES/(AS — autor: Mădălina Cochinescu, editor: Florin Marin)


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen