CSM a aprobat în totalitate raportul IJ privind controlul la Parchetul General; managementul PG a fost eficient (surse)

CSM a aprobat în totalitate raportul IJ privind controlul la Parchetul General; managementul PG a fost eficient (surse)

Secția pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a aprobat în totalitate, marți, raportul Inspecției Judiciare privind controlul efectuat la Parchetul General, fiind apreciat că managementul la această unitate de parchet a fost unul eficient, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.

Secția pentru procurori din CSM a luat în discuție, în prezența ministrului Justiției, Tudorel Toader, "Raportul Inspecției Judiciare numărul 5116/IJ/983/DIP/2017 având ca obiect eficiența managerială și modul de îndeplinire a atribuțiilor ce decurg din legi și regulamente la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și respectarea normelor procedurale și regulamentare de către procurorii și personalul auxiliar de specialitate din cadrul parchetului vizat".

Pe 13 noiembrie, Inspecția Judiciară anunța că a trimis la Consiliul Superior al Magistraturii raportul privind controlul efectuat la Parchetul General. Potrivit unor surse din cadrul instituției, Parchetul General nu a formulat obiecțiuni la raportul întocmit de inspectorii judiciari.

Inspecția Judiciară a început controlul la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pe data de 4 septembrie, fiind vizată activitatea desfășurată la PÎCCJ în 2016 și semestrul I al acestui an.

Echipa de control a fost formată din opt inspectori judiciari.

Cele două controale au fost incluse în calendarul de activități pentru anul 2017 ca urmare a propunerii ministrului Justiției, Tudorel Toader.

Pe 19 iunie, Toader a trimis la Inspecția Judiciară o cerere prin care solicita efectuarea unor controale la DNA și Parchetul General. Cererea era motivată de faptul că la cele două instituții nu au mai fost efectuate controale de foarte mult timp.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Voi ați văzut ce a scris Călin Georgescu în anexa la declarația de avere pe care nu a semnat-o?

2 Acest text a fost scris pe 7 decembrie 2024. Puneți cap la cap cu ce se întâmplă astăzi...

3 LIVE Violențe la sediul BEC după invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale

4 „Rețeaua rusească” există și duce la Georgescu

5 „Noi acum nu i-am spus „nu” nu numai lui Georgescu, ci și lui Simion. Fraților, fasciștii nu vor candida în alegerile din această țară”