CSM a acceptat invitația conducerii Senatului la o întâlnire informală; data urmează a fi convenită

CSM a acceptat invitația conducerii Senatului la o întâlnire informală; data urmează a fi convenită

Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Marius Tudose, a răspuns favorabil invitației președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, de a participa, împreună cu membrii Consiliului, la o întâlnire informală cu membrii Biroului permanent al Senatului.

"Vă mulțumesc în numele plenului Consiliului Superior al Magistraturii pentru invitația adresată și vă informez asupra disponibilității noastre de a da curs acesteia. De asemenea, ne exprimăm acordul asupra formatului propus, dar, pentru a da eficiență activității din perspectivă instituțională, opinăm asupra necesității configurării unei agende de discuții cu valorificarea propunerilor ambelor instituții reprezentate. Anticipând interesul mediatic față de activitatea propusă, opinăm totuși, în sensul redactării unui comunicat de presă comun, la finalul întâlnirii care să încadreze ferm limitele și natura eventualelor declarații ulterioare ale participanților", se arată în răspunsul adresat de Tudose președintelui Senatului.

Potrivit vicepreședintelui Senatului Cristian Dumitrescu, "urmează ca întâlnirea să se stabilească la o dată convenită de comun acord de către cele două entități".

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a trimis săptămâna trecută invitația către președintele și membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) de a participa la o "întâlnire informală" cu membrii Biroului permanent al Camerei superioare a Parlamentului.

"Biroul Permanent al Senatului României a adoptat în unanimitate propunerea organizării, la Palatul Parlamentului, a unei întâlniri informale între membrii săi și membrii CSM, care să se desfășoare sub forma unei dezbateri pe teme de interes comun și unilateral, fără o ordine de zi prestabilită. Demersul Senatului a fost generat de necesitatea inițierii și promovării unui dialog nemijlocit cu alte autorități și instituții ale statului în vederea identificării și soluționării cât mai prompte a problemelor cu care ne confruntăm", se arată în scrisoarea postată miercuri pe site-ul Senatului.

În invitația adresată CSM, Tăriceanu a propus "ca reprezentanții mass media să participe doar la deschiderea ședinței, inclusiv la discursurile de deschidere ale președinților Senatului și CSM". AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Pe asta ați citit-o?

2 Putin: „NATO a decis să intre în război cu Rusia” / Textul integral al declarației președintelui rus. Este România amenințată?

3 De citit...

4 VIDEO Pe cerul Spaniei, chiar înainte de inundațiile devastatoare

5 S-a deschis Cutia Pandorei? / Rusia amenință cu arme pe care nu le-a folosit încă dacă Ucraina o atacă cu ATACMS