Cseke Attila: Specialiştii din primării vor putea lucra şi pentru alte administraţii locale

Cseke Attila: Specialiştii din primării vor putea lucra şi pentru alte administraţii locale

Specialiştii din primării ar putea lucra pentru mai multe administraţii publice, a declarat, vineri, la Botoşani, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila.

Potrivit acestuia, Guvernul are în vedere adoptarea unui act normativ în baza căruia să fie create consorţiile administrative, care să permită specialiştilor dintr-o primărie să poată lucra şi pentru o altă unitate administrativ-teritorială (UAT).

"Vom face o reglementare legată de consorţiile administrative, care vor fi fără personalitate juridică. Vor fi pe bază voluntară şi înseamnă următorul lucru: dacă într-un UAT, într-o comună, într-un oraş, într-un municipiu ai un specialist bun pe un anumit domeniu, indiferent care ar fi el - că e urbanist, că e cadastrist, că e la economic, la partea juridică, că face proiecte pe fonduri europene - dacă şi salariatul doreşte şi e o colaborare bună între mai multe UAT-uri, de ce nu ar putea acel om să lucreze şi pentru alt UAT, care poate are lipsă de personal pentru acea categorie", a afirmat ministrul.

Cseke Attila a avut, vineri, o întâlnire cu autorităţile şi primarii din judeţul Botoşani, după care a vizitat mai multe obiective de investiţii realizate în baza unor proiecte finanţate cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării sau de la Compania Naţională de Investiţii. AGERPRES/(A- autor: Cristian Lupaşcu, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dădârlat)


Citește și:

populare
astăzi

1 LIVE Alegeri SUA 2024 / În statele unde s-a încheiat votul, Kentucky și Indiana, Trump conduce detașat

2 Sexul oral, vinovat de creșterea numărului cazurilor unui tip de cancer. Care este explicația

3 O informație apărută în presa din Austria despre intrarea României în Schengen terestru

4 Becali, „palma“ luată ustură rău de tot! A ajuns de râsul țării în 45 de minute: „Sinistru!“

5 VIDEO Chinezii râd de Su-57, mândria aviației militare ruse