Torturarea lui Iisus Hristos şi crucificarea acestuia sunt fapte reale sau cel puţin n-au de ce să fie contestate la fel de vehement ca altele. Asta din simplul motiv că nici tortura prin biciuire, nici crucificarea nu erau acte străine romanilor. În fapt, crucificarea este actul uciderii publice a cuiva prin expunerea sa în ochii tuturor, servind drept lecţie pentru societate. Condamnatul moare lent, suferă de sete şi de acţiunea elementelor naturii.

Există izvoare istorice care fixează apariţia crucificării la persani, Alexandru cel Mare nefiind străin de aşa metode şi el propagând-o în lume. Tehnica s-a răspândit în Egipt, în Europa veche, spre celţi şi romani. Astfel, în vremea lui Iisus Hristos era practicată destul de des. Crucificarea presupune fixarea condamnatului pe un stâlp de lemn îngropat în pământ, iar mâinile îi sunt îndepărtate de corp prin prinderea lor de un alt lemn pus perpendicular pe primul.

Aici apare prima deformare survenită în timp. Crucea pe care o ştim astăzi, cu două elemente perpendiculare şi inegale, nu era la fel şi la romani. În fapt, după cum indică Grace Communion International , în Noul Testament prin cruce, traducere din greaca veche, se înţelege orice lemn fixat în pământ în poziţie verticală. Poate fi un stâlp dintr-un gard sau o cruce pe care crucifici oameni.

O reprezentare grafică a crucificării lui Iisus Hristos mai aproape de realitate romană

Metoda a derivat din tragerea în ţeapă. În loc să fie trecută o ţeapă prin condamnat, mâinile acestuiau erau prinse de o bârnă de lemn, era biciuit, plimbat prin oraş şi apoi bârna era fixată în stâlpul deja îngropat în pământ. Stâlpul nu avea o înălţime foarte mare, după cum se vede în multe icoane în care este prezentat Iisus, ci avea undeva între 1,4 metri şi 1,7 metri, suficient cât să poată fi ridicată condamnatul şi bârna pe care era bătut în cuie pentru a fi fixat în stâlp.

Când vine vorba de cuie, acestea nu erau bătute în podul palmei, după cum tot în icoane este prezentat Iisus Hristos. El era un bărbat de o greutate destul de mică, dar nu toţi condamnaţii erau aşa, astfel că metoda romanilor presupunea că trece cuiul prin încheietură. În videoclipul de mai jos, un medic explic de ce este mai logic aşa. Pe scurt, cuiul nu rupe palma, din cauza greutăţii condamnatului şi acesta poate fi ţinut pe cruce mai multe zile.

În iunie 1968, a fost descoperit un mormânt în care arheologii au găsit mai multe oase de la un condamnat prin crucificare. Acesta a murit în prima jumătate a secolului în care s-a năcut Iisus Hristos. Semnele erau acesta: cuiele au fost trecute prin antebraţ, cel mai probabil legate palmele de cruce, iar picioarele au fost penetrate de un cui care le-a fixat de cruce. Sub picioare se prindea de cruce şi o bucată de lemn tot pentru susţinere.

Pe scurt, metoda romanilor nu căuta moartea rapidă a omului, ci tortura prin aşteptare. Tocmai de aceea lui Iisus Hristos, se spune în evanghelii, i-a fost dat să bea oţet şi nu apă. Condamnaţii erau forţaţi să moară de sete, de foame şi de durere. Într-adevăr, erau şi biciuiţi înainte. Ritualul era să fie aplicate câte 13 lovituri de bici, de câte trei ori. Biciul nu era însă unul obişnuit, ci unul proiectat în aşa fel încât să rupă cât mai mult din carne şi să provoace sângerări cât mai mari.

Vârsta lui Iisus Hristos în momentul morţii

Ai auzit, probabil, că Iisus Hristos a murit la 33 de ani. Asta poate să nu fie în totalitate adevărat, dar sunt câteva date din evanghelii care i-ar confirma vârsta. Cert e că Iisus avea aproape 30 de ani şi era considerat bărbat matur la vremea aceea. Corectitudinea informaţiilor din evanghelii nu poate fi testată, sunt luate ca atare sau ignorate.

Cei patru apostoli, Matei, Marcu, Luca şi Ioan, ale căror evanghelii s-au păstrat cel mai bine informează că moartea lui Iisus Hristos a survenit în vremea lui Pilat din Pont (sau Ponţiu Pilat). Acesta a guvernat între anii 26 şi 36 d.Hr. Luca spune că Iisus Hristos a murit în al 15-lea an al domniei lui Tiberius Cezar Augustus. Se ajunge astfel la perioada marcată de anii 29-34 ( via National Catholic Register).

Ziua ştim deja că a fost vineri. În această zi, evreii fac pregătirile pentru Sabat, iar vinerea de dinainte este denumită „Ajunul Sabatului“. Mai mult, a fost vinerea din preajma Paştelui evreiesc, fapt marcat în toate evangheliilor. Rămân valabili 30 şi 33 cu 7 aprilie, respectiv 3 aprilie. Apostolii mai vorbesc şi despre momentul din zi: a 9-a oră. Asta înseamnă ora 15.00.

Giulgiul din Torino şi chipul lui Iisus Hristos

Aşa cum crucificarea lui Iisus Hristos este cel mai cunoscut act de tortură, Giulgiul din Torino este cea mai cunoscută bucată de material textil. Această pânză se spune că a fost pusă peste Iisus Hristos şi chipul său a rămas imprimat pe acesta. De-a lungul timpului, cercetătorii au încercat să găsească explicaţii logice pentru Giulgiul din Torino, iar testul de datare cu carbon a arătat că ar fi fost mai degrabă creat în Evul Mediu decât în vremea lui Hristos.

Cea mai recentă teorie cu privire la Iisus Hristos şi această pânză a fost formulată de câţiva cercetători din Italia care au spus că Mesia ar fi fost crucificat cu mâinile deasupra capului, o poziţie chinuitoare pentru condamnat. „Este o poziţie extrem de dureroasă, una în care ar fi fost dificil să respiri. Cineva crucificat în această poziţie ar fi murit, cel mai probabil, asfixiat“, a declarat Matteo Borrini de la Universitatea „John Moores“ din Marea Britanie. El şi-a prezentat studiul la Facultatea Americană de Medicină din Seattle.

Ideea crucificării în Y nu este una nouă. Mai mulţi specialişti au spus de-a lungul timpului că aceasta era metoda folosită de romani în mod curent. De altfel, chiar dacă imaginea crucificării în T este cea mai răspândită, chiar şi artiştii din secolele trecute au optat pentru o crucificare în Y, cel mai cunoscut dintre aceştia fiind Peter Paul Rubens. Totuşi, interesant la Giulgiul din Torino e cum a ajuns imaginea acolo.

Ultima teorie a venit de la specialişti ai Universităţii Politehnice din Torino care au analizat bucata de material şi au spus că e posibil ca un cutremur să fi generat o emisie de neutroni, în vremea morţii Lui Iisus, care a ajutat la imprimarea chipului său pe material. Mai mult, cutremurul acesta ar fi afectat şi compoziţia chimică a giulgiului fapt care a dus, mii de ani mai târziu, la o datare falsă, poziţionând materialul mai degrabă în Evul Mediu decât la momentul morţii Lui Iisus.

Teoria italienilor pare exagerată, dar cel puţin supoziţia cutremului este susţinută de izvoarele istorice. Grupul condus de Alberto Carpinteri susţine că undele de înaltă frecvenţă au generat o presiune suficient de mare pentru presupusa emisie de neutroni. Ei au testat asta strivind cu o presă diverse roci de o rezistenţă nu prea mare. Neutronii ar fi interacţionat apoi cu atomii de azot din fibra giulgiului, ducând la imprimarea chipului Lui Iisus. Cât despre datarea cu carbon, aceasta s-a făcut în 1989 şi vechimea acestuia a fost estimată la 700-800 de ani.

Despre Giulgiul din Torino s-a presupus şi că a fost creat de Leonardo da Vinci prin procedeul folosit, sute de ani mai târziu, la realizarea fotografiilor pe film. Practic, expui anumite materiale fotosensibile la lumină, acestea fiind pe o pânză sau o placă, şi păstrează o imagine. Nu au fost descoperite suficiente dovezi pentru a susţine această teorie, dar cel puţin cadrul exista.

Leonardo da Vinci a fost unul dintre cele mai mari nume ale Renaşterii şi un mare gânditor şi inovator. Perioada în care el crea era după Evul Mediu, când artiştii erau limitaţi la slăvirea lui Dumnezeu, pe când Renaşterea avea o ofertă mai bogată, arta fiind ceva mai importantă decât credinţa.

Ce rămâne legat de memoria lui Iisus Hristos

Dincolo de aparentele miracole pe care le-ar fi făcut Iisus Hristos şi pe care le-au consemnat (nu pe moment) apostolii săi, rămân elementele care pot fi atestate istoric într-o anumită măsură. Spre exemplu, rămân crucificarea şi tortura. Romanii nu erau unii dintre cei mai îngăduitori colonialişti, iar liderii spirituali de atunci erau destul de conservatori pentru a-l primi pe Iisus Hristos în rândul lor.

Iisus Hristos a fost, în termeni de acum, candidatul providenţial care pare să ofere soluţia unei probleme care îi supără pe majoritatea cetăţenilor. În ciuda morţii lui Iisus Hristos în prima jumătate a primului secol, religia sa avea să prindă avânt abia la câteva secole după, în vremea lui Constantin cel Mare. Numele său era Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus, dar creştinii s-au obişnuit mai uşor cu un nume scurt, eventual de slăvire.

Constantin cel Mare, prezentat de Biserica ortodoxă

În ciuda slăvirii zeilor precum Marte sau Apollo, el a susţinut Biserica creştină din fonduri publice, iar asta avea să-i asigure un loc mai bun în schema de viitor. Celebrul său act, „Edictul de la Milano“ din 313, marca încetarea persecuţiilor asupra creştinilor. În fapt, Constantin discută cu Licinius de la Mediolanum, iar acesta din urmă le cere guvernatorilor din provinciile controlate de el să nu-i mai persecute pe creşţini. Creştinismul încă nu era religie de stat, dar îi prindea bine câteva simboluri, mai ales unul care să fie şi împărat, şi lider religios (Constantin era Pontifex Maximus).

Totuşi, persecuţia creştinilor se sfârşise de facto în peninsula italică încă de la urcarea pe tron a lui Maxenţiu, care a ignorat edictul lui Galeriu, cu toate riscurile, şi de juro în anul 311, când însuşi Galeriu, înainte de moarte, îi pusese capăt ( via DailyCotcodac ). Pe scurt, Constantin cel Mare s-a nimerit la locul potrivit şi momentul istoric potrivit şi a rămas un simbol pentru creştinism, o religie monoteistă condusă de Sfânta Treime (sic!).

În urmă cu 960 de ani, marea Biserică creştină avea să se certe şi se va ajunge la Marea Schismă care aduce pe scena credinţei Biserica estică şi Biserica vestică, adică ortodoxismul, respectiv catolicismul. De-a lungul ultimului mileniu, cele două s-au dezvoltat independent sub diverse forme. Spre exemplu, Biserica catolică are un Papa drept şef peste tot, este şi şef de stat (Vatican), pe când Biserica ortodoxă are diverşi patriarhi cu influenţe diferite.

Sursa: adevarul.ro

Distribuie Distribuie Comentarii