CRP: Prezentarea de scuze publice de către domnul Palada este un gest necesar
Prezentarea de scuze publice de către Mirel Palada "este un gest necesar", limbajul său la adresa jurnaliştilor fiind "inadecvat poziţiei şi responsabilităţilor sale publice", se spune într-o scrisoare trimisă, luni, premierului Victor Ponta, de Clubul Român de Presă (CRP).
Mirel Palada (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)
Prezentăm textul scrisorii trimise şefului guvernului de către preşedintele interimar al Clubului, Indira Crasnea, în numele acestei asociaţii profesionale:
"Stimate domnule prim-ministru Victor Ponta ,
Vă scriu cu îngrijorare în legătură cu atitudinea exprimată recent pe o retea de socializare de către consilierul dumneavoastră, domnul Mirel Palada faţă de jurnalişti, în general, pornind de la cazul special al unui coleg de la portalul Gândul, parte a Mediafax Group (membru al Clubului Român de Presă).
Domnul Palada, care îndeplineşte atribuţiile purtătorului de cuvânt guvernamental, recidivează într-un fel care arată că este inadecvat poziţiei şi responsabilităţilor sale publice şi care face deservicii majore comunicării între guvernul unei ţări membre a Uniunii Europene şi comunitatea jurnaliştilor.
Cred că limbajul domnului Palada este inacceptabil şi străin standardelor funcţiei pe care o ocupă temporar şi serviciului public pe care este însărcinat să-l îndeplinească.
Libertatea de exprimare este un drept constituţional şi fundamentul filosofiei profesiei de jurnalist, dar şi al funcţionării civilizate a societăţii, iar folosirea sa iresponsabilă poate impinge spre situaţii critice.
Domnule prim-ministru,
Apreciez că prezentarea de scuze publice de către domnul Palada este un gest necesar, care ar semnifica întoarcerea spre o dorită normalitate.
De asemenea, cred că măsurile care ar putea fi luate în interiorul guvernului, în spiritul unor relaţii funcţionale jurnalişti-autorităţi, sunt binevenite.
Eu şi colegii din Clubul Român de Presă ne rezervăm dreptul de a urmări acest caz precum şi deciziile pe care le veţi lua".
Săptămâna trecută, Palada a avut pe pagina de Facebook o postare cu următorul conţinut: "Cum apare câte un subiect politic care învârtoşează spiritul bejboinic în opinanţi, de zici că-i catastrofă şi dezastru mondial, cum mai scot capul câte doi-trei-zece-douăzeci, depinde de intensitatea subiectului, de bezmetici acoperiţi de pe lista mea care îşi fac seppuku comunicaţional şi trântesc cu cuvintele anti-guvernamentale în baltă propagandistică la mine pe wall. Şi uite aşa mai frigem nişte purceluşi anti-guvernamentali la proţap şi le dăm block şi mai bem o bere în cinstea sufletelor răposaţilor care nu mai este. În seara asta era unul care acum era reporter la Gândul, iar inainte fusese la Hotnews, şi care făcea clăbuci cu spume la mine pe pagină. Ce plăcere să-l execut electric! Câta îndemânare am să omor prin blocare ziariştii obiectivi, deci anti-guvernamentali. Pufoşilor, nici nu ştiţi câtă plăcere îmi provocaţi".
Întrebat sâmbătă despre acest subiect, Ponta a evitat să comenteze, limitându-se la a declara că îşi doreşte o relaţie bună cu presa şi cu cultele.
Ulterior, postarea de pe contul de Facebook al lui Palada a fost ştearsă, dar deja existau numeroase reacţii în rândurile ziariştilor, dar şi din partea unor partide de opoziţie.
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că i-a transmis purtătorului de cuvânt al Guvernului, Mirel Palada, că nu e de acord cu modul în care se exprimă şi că acesta urmează să decidă dacă respectă standardele şi rămâne în Executiv, întrucât nu are nevoie de un Sebastian Lăzăroiu la Guvern.
Întrebat dacă s-a gândit să-i ceară demisia lui Palada, Ponta a răspuns: "M-am gândit foarte clar şi i-am spus domnului Palada, în mod direct, că nu sunt de acord cu modul în care domnia sa- chiar şi într-un spaţiu cum e Facebook-ul – se exprimă, că nu am nevoie de un Sebastian Lăzăroiu la Guvern şi că urmează să decidă: dacă poate să respecte nişte standarde pe care eu le consider necesare, rămâne la Guvern; dacă vrea să fie Lăzăroiu, atunci nu va lucra pentru mine".
Sursa: mediafax.ro