CRONOLOGIE: Occidentalii executaţi de islamişti din 2002 şi până în prezent

CRONOLOGIE: Occidentalii executaţi de islamişti din 2002 şi până în prezent

Executarea prin decapitare a unui al doilea ostatic american, într-o înregistrare difuzată marţi pe Internet, are mai multe precedente începând din 2002, relatează AFP, care prezintă o listă a acestora.

CRONOLOGIE: Occidentalii executaţi de islamişti din 2002 şi până în prezent (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Dat dispărut de 12 luni, jurnalistul Steven Sotloff ar fi fost răpit la 4 august 2013 la Alep, în Siria, în apropiere de frontiera cu Turcia. Acest fin cunoscător al Orientului Mijlociu relata de mai mulţi ani despre lumea musulmană.

Casa Albă a anunţat că verifică autenticitatea acestei înregistrări.

La 19 august, SI a afirmat că l-a decapitat pe jurnalistul american James Foley, răpit de bărbaţi înarmaţi în noiembrie 2012 în Siria, într-o înregistrare video difuzată pe Internet, şi a ameninţat că îl va ucide pe Steven Sotloff ca represalii faţă de atacurile aeriene americane în Irak.

AMERICANI

- 23 ianuarie 2002: PAKISTAN - Jurnalistul Daniel Pearl, corespondentul cotidianului american The Wall Street Journal, este răpit la Karachi (sud). O înregistrare video care prezintă decapitarea sa este predată o lună mai târziu consulatului Statelor Unite.

- 28 octombrie 2002: IORDANIA - Diplomatul Laurence Foley, responsabil al agenţiei americane pentru dezvoltare (USAID), este ucis fiind împuşcat de la distanţă mică în timp ce îşi părăsea domiciliul din Amman.

Iordanianul Abu Musab al-Zarqawi, liderul Al-Qaida în Irak, este condamnat în 2004 la pedeapsa capitală în contumacie pentru acest asasinat. Zarqawi a fost ucis în 2006 într-un raid american la nord de Bagdad.

- 11 mai 2004: IRAK - O înregistrare video care prezintă decapitarea tânărului antreprenor Nicholas Berg, răpit la începutul lui aprilie la Bagdad, este difuzată pe un site de Internet care are legături cu Al-Qaida.

Potrivit unor surse din cadrul serviciilor de securitate americane, bărbatul ar fi fost executat chiar de liderul organizaţiei Al-Qaida în Irak.

- 18 iunie 2004: ARABIA SAUDITĂ: Un site de Internet islamist difuzează fotografii care înfăţişează decapitarea inginerului Paul Marshall Johnson, răpit cu câteva zile înainte la Ryad. La 19 august 2014, 14 membri ai unei celule Al-Qaida sunt condamnaţi la Ryad pentru implicarea în această crimă.

- 20 septembrie 2004: IRAK - Gruparea lui al-Zarqawi anunţă decapitarea inginerului Eugene Armstrong, răpit la 16 septembrie la Bagdad, cu unul dintre compatrioţii săi Jack Hensley şi un britanic, Kenneth Bigley. Executarea lui Hensley este anunţată în ziua următoare.

BRITANICI

- 8 octombrie 2004: IRAK - Se anunţă asasinarea inginerului Kenneth Bigley, la trei săptămâni după răpirea sa de către gruparea lui al-Zarqawi.

- 3 iunie 2009: AFRICA - Al-Qaida în Maghrebul Islamic (AQMI) revendică prima sa execuţie a unui ostatic occidental, Edwin Dyer, răpit în ianuarie în zona de frontieră dintre Mali şi Niger. Turistul era în mâinile grupului algerianului Abdelhamid Abou Zeid şi ar fi fost decapitat de Abu Zeid însuşi. Acesta din urmă a fost ucis în 2013 de armata franceză în nordul Mali.

ITALIENI

- 14 aprilie 2004: IRAK - Răpitorii lui Fabrizio Quattrocchi, angajat al unei companii de securitate, anunţă executarea sa, la două zile după ce a fost răpit, pentru a "pedepsi" Italia pentru refuzul de a-şi retrage contingentul din Irak.

- 20 august 2004: IRAK - Jurnalistul Enzo Baldoni este răpit pe drumul dintre Bagdad şi Najaf. Executarea sa filmată este revendicată la 26 august de Armata Islamică în Irak.

- 15 aprilie 2011: GAZA - Vittorio Arrigoni, militant propalestinian, este găsit spânzurat într-o casă din Gaza, la câteva ore după ce fusese luat ostatic de o grupare de islamişti salafişti.

FRANCEZI

- 19 aprilie 2010: NIGER - Michel Germaneau, un fost inginer în vârstă de 78 de ani, este răpit în nordul Nigerului apoi transferat în Mali. La 22 iulie, un raid franco-mauritan pentru a încerca eliberarea lui - în cursul căruia sunt ucişi şapte membri ai AQMI - eşuează. La 25 iulie, AQMI revendică execuţia pensionarului.

- 24 noiembrie 2011: MALI - Philippe Verdon - care potrivit familiei lucra la un proiect privind o fabrică de ciment - este răpit de AQMI în hotelul său din Hombori (nord-est). La 20 martie 2013, un purtător de cuvânt al AQMI afirmă că a fost executat "ca răspuns la intervenţia Franţei în nordul Mali".

POLONEZI

- 7 februarie 2009: PAKISTAN - Geologul Piotr Stanczak este decapitat după ce a fost deţinut timp de patru luni de militanţii islamişti care l-au răpit în nord-vestul Pakistanului.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!