Croația nu mai poate primi imigranți, a anunțat ministrul de interne

Croația nu mai poate primi imigranți, a anunțat ministrul de interne

Croația nu mai poate primi imigranți, a anunțat joi ministrul de interne croat Rank Ostojic, pe fondul creșterii masive a numărului de migranți care, în încercarea de a ajunge în vestul Europei, intră pe teritoriul croat după ce Ungaria și-a închis granița cu Serbia, transmite Reuters.

Ranko Ostojic a precizat că țara sa le oferă migranților o călătorie sigură până la centrele de primire din jurul capitalei, Zagreb, dar a precizat că persoanele care nu solicită azil vor fi considerate imigranți ilegali.

El a menționat că 6.500 de persoane au intrat în Croația în ultimele 24 de ore.

''Croația nu va putea primi mai mulți oameni'', a declarat presei Ostojic, în orașul Tovarnik, situat la granița cu Serbia.

Pe de altă parte, forțe de ordine croate au fost desfășurate în jurul unui hotel, situat în suburbiile Zagrebului, unde sunt găzduiți sute de migranți. Unii dintre aceștia strigau ''Libertate! Libertate!'', după cum au arătat imaginile televizate, în timp ce alții aruncau suluri de hârtie igienică de la balcoanele și ferestrele hotelului.

Anterior, premierul croat Zoran Milanovic a avertizat că țara sa are capacități limitate de primire și de înregistrare a imigranților care tranzitează teritoriul croat după ce Ungaria și-a închis frontierele.

''Noi vom fi constructivi și vom coopera, amintind totodată că există limite ale capacităților noastre'' de primire și de înregistrare a imigranților, a declarat șeful guvernului de la Zagreb în cadrul unei reuniuni a executivului croat, potrivit AFP.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Amănunte care dau fiori despre unul dintre cei mai puternici și enigmatici șmecheri ai planetei

2 Foarte interesante amănunte...

3 VIDEO „N-are cum. E mai mare” / Reacția lui Putin după ce a fost contrazis de primarul Moscovei într-o discuție despre salariu mediu

4 Unul dintre posibilii autori ai furtului tezaurului dacic, surprins pe camera de supraveghere. Se face apel pentru identificarea individului

5 Fostul șef al spionilor din România, despre Călin Georgescu și Donald Trump: „Cum se poate compara o broască oarecare cu un leu”