Croaţia: Doi militari ucişi în prăbuşirea unui avion, ministrul apărării demisionează

Croaţia: Doi militari ucişi în prăbuşirea unui avion, ministrul apărării demisionează

Ministrul croat al apărării, Damir Krsticevic, a demisionat joi după ce doi militari şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşirii unui avion într-un zbor de antrenament, notează AFP.

"Este o pierdere mare pentru armata croată", a declarat presei ministrul apărării. "Demisionez", a adăugat el.

"Important este ca totul să facă obiectul unei anchete", a mai spus Damir Krsticevic, de asemenea unul dintre vicepremieri.

În accident au fost ucişi cei doi ocupanţi ai aparatului de fabricaţie cehă, de tip Zlin, care s-a prăbuşit în jurul orelor 16.00 (14.00 GMT) în vecinătatea localităţii Donje Biljane, în apropiere de litoralul Mării Adriatice şi de oraşul Zadar.

"Era un zbor de antrenament obişnuit", a informat Ministerul Apărării într-un comunicat, fără să ofere detalii despre cauzele accidentului.

Ministrul demisionar urmează să aibă o întâlnire vineri cu şeful guvernului, Andrej Plenkovic, după ce joi au discutat la telefon, a precizat guvernul de la Zagreb.

Este al doilea accident mortal pentru aviaţia militară croată în 2020.

În ianuarie, tot în cursul unui antrenament, doi militari au murit în prăbuşirea unui elicopter militar în Marea Adriatică.

Cauzele accidentului în care a fost implicat aparatul de fabricaţie americană, un OH-58D Kiowa Warrior produs de Bell Helicopter, nu au fost făcute publice.AGERPRES


populare
astăzi

1 Fotografie „naționalistă” pusă de fiul lui Călin Georgescu la profilul de WhatsApp. Cosmin a fost „umbra” tatălui său

2 VIDEO Trump, surprins de șosetele lui JD Vance, s-a oprit brusc din vorbit în cadrul unei discuții din Biroul Oval: „Încerc să rămân concentrat”

3 Ce pregătește Rusia? / Acumularea masivă de bombardiere strategice rusești în peninsula Kola

4 ALERTĂ Un document pregătit de un grup apropiat de FSB arată ce ar putea urmări Kremlinul prin negocierile de pace

5 Statele Unite au primit o listă cu pretențiile Rusiei pentru încheierea războiul în Ucraina. Ce a cerut Vladimir Putin