Croația: 13.000 de imigranți pe teritoriul său, capacități de primire 'saturate' (ministru)

Croația: 13.000 de imigranți pe teritoriul său, capacități de primire 'saturate' (ministru)

Capacitățile de primire a refugiaților în Croația sunt 'saturate', a declarat vineri ministrul croat de interne, Ranko Ostojic, după intrarea pe teritoriul croat a 13.000 de imigranți de miercuri dimineața. ''Noi am înregistrat în prezent 13.000 de imigranți pe teritoriul Croației. Capacitățile noastre de primire sunt saturate'', a precizat ministrul, citat de AFP.

''Trebuie să subliniez că sarcina noastră este de a-i înregistra în virtutea regulilor europene. Acești oameni pot cere protecția Croației și scopul nostru principal în acest moment este de a stabiliza primirea și de a-i ajuta pe cei care au nevoie de ajutor', a adăugat el.

'Noi am închis posturile de frontieră întrucât ne confruntăm cu un număr mare de intrări', a mai declarat Ranko Ostojic.

Croația, țară ce a devenit o nouă poartă de intrare în Europa occidentală după ce Ungaria a blocat accesul la granițele sale, a închis joi șapte din cele opt puncte de trecere a frontierei cu Serbia după pătrunderea masivă a imigranților din Orientul Mijlociu aflați pe teritoriul țării vecine. Traficul este interzis la punctele de trecere a frontierei Tovarnik, Ilok, Ilok 2, Principovac, Principovac 2, Batina și Erdut. Doar punctul de trecere de la Bajakovo, precum și autostrada Belgrad-Zagreb, au rămas deschise, după cum a relatat EFE. AGERPRES


populare
astăzi

1 Bineînțeles, PSD / Interesantă poveste, sugestive poze

2 Țară condusă de panarame mincinoase! Citiți ce sume alocă sinecurilor în timp ce se plâng că nu au bani pentru indexarea pensiilor!

3 „Rușine să vă fie!” / Val de reacții în urma unei postări a Ambasadei SUA la București despre rezoluția SUA privind Ucraina

4 Recunoașteți personajul?

5 Metoda odioasă prin care au fost jefuite marile bogății ale României, descrisă de CIA