Criza refugiaților ar putea zgudui scena politică germană în 2016 (Reuters)
Scena politică germană a fost în ultimul deceniu relativ monotonă, cu Angela Merkel dominând la nivel național și principalele partide în acord cu toate marile chestiuni, de la împrumuturile în zona euro și refugiați până la renunțarea definitivă la energia nucleară, dar aceasta s-ar putea schimba în 2016, când în cinci din cele 16 landuri ale țării vor avea loc alegeri în cadrul pregătirilor pentru viitorul scrutin federal prevăzut un an mai târziu, scrie luni într-un comentariu agenția Reuters.
Nu este vorba doar Angela Merkel, care pare mai vulnerabilă ca oricând, din cauza poziției sale de deschidere față de sutele de mii de refugiați sosiți din zone de conflict din Orientul Mijlociu, ci și de ascensiunea partidului antiimigraționist Alternativa pentru Germania (AfD), care reprezintă o surpriză pe scena politică germană.
La acestea se adaugă o fragmentare fără precedent a electoratului, ceea ce înseamnă că șase partide au șanse legitime de a intra în majoritatea parlamentelor regionale, și politica în Germania, o politică în general a consensului, începe să pară mai puțin predictibilă, și potențial mai divizată decât a fost o vreme îndelungată.
Factorul imprevizibil îl reprezintă amenințarea cu un atac terorist din partea unor extremiști islamiști pe teritoriul german, un risc ieșit în evidență în ajunul Anului Nou, când autoritățile au primit o informație că cetățeni irakieni și sirieni planifică atacuri sinucigașe cu bombe în gări din Munchen.
Ar putea fi fatal pentru Angela Merkel, recunosc în particular oficiali de la Berlin, dacă un astfel de atac ar fi comis cu succes de persoane care au intrat în Europa odată cu afluxul de imigranți, așa cum a fost cazul a doi indivizi implicați în atacurile din 13 noiembrie de la Paris.
Chiar dacă Germania va fi scutită de o asemenea oroare, criza refugiaților va continua să domine dezbaterea politică în acest an, polarizându-i pe alegători și dându-le curaj oponenților Angelei Merkel, atât de dreapta, cât și de stânga.
Până în prezent, atacurile cele mai dure au venit din partea Uniunii Social-Democrate (CSU), ramura bavareză a Uniunii Creștin-Democrate (CDU), partidul dnei Merkel.
''Dacă nu vom reuși să stăvilim valul de refugiați, ne vom confrunta cu un cutremur în rândul membrilor de partid din Germania'', a declarat un înalt oficial guvernamental, care a refuzat să-și dezvăluie identitatea, având în vedere caracterul sensibil al problemei. ''Dacă Merkel nu-și ține promisiunile, s-ar putea să vedem AfD apropiindu-se la 20% din procente în sondaje'', a avertizat el.
În prezent, AfD are între 8% și 10% în sondaje, adică aproximativ de două ori mai mult decât scorul de 4,7% din voturi obținut de partid la ultimele alegeri federale în 2013, nereușind însă să obțină 5% pentru a intra în Bundestag (camera inferioară a parlamentului federal).
Aceasta pare relativ inofensiv comparativ cu alte partide de aceeași orientare din Europa, precum Frontul Național din Franța, Partidul Libertății din Austria și Partidul Danez al Poporului, care beneficiază de un sprijin de peste de două ori mai mare.
Ascensiunea AfD și o revenire a Partidului Liber-Democrat (FDP, liberalii), care a avut timp de decenii un cuvânt de spus în politica germană înainte de a suferi o implozie la alegerile federale din 2013, ar însemna că sunt acum trei partide legitimate de centru-dreapta în Germania, inclusiv blocul conservator al dnei Merkel.
La acestea se adaugă trei partide principale de stânga, Partidul Social-Democrat (SPD), ''Verzii'' (ecologiști) și extrema stângă ''Linke'', și scena politică germană pare mai fragmentată ca niciodată de la reunificarea țării în 1990.
Angela Merkel ar putea deveni cel mai mare perdant din noua configurație politică germană, dacă ea nu va reuși să stăvilească valul de refugiați în următoarele luni. Dacă ea va reuși, s-ar putea ca partenerii săi din coaliția de guvernământ de la Berlin, SPD, să aibă cel mai mult de suferit.
Ascensiunea AfD și revenirea FDP pe scena politică ar putea face și mai dificilă pentru SPD formarea unor majorități de stânga la nivel federal sau de land, condamnându-l la un rol secundar pentru un viitor previzibil. Slăbirea SPD ar putea transforma partidul într-un partener mai conflictual și impredictibil pentru Angela Merkel pe măsură ce se apropie alegerile federale din 2017.
AGERPRES