Criza din IT comentată de directorul unei mari companii: „România nu mai este o destinație low cost”

Criza din IT comentată de directorul unei mari companii: „România nu mai este o destinație low cost”

Criza din IT se manifestă și în România, unde ultimele luni au venit cu un val de concedieri. Mihai Boldijar, directorul unei companii care a investit 50 de milioane de euro la Cluj într-un centru de cercetare, susține că, deși nu mai este o zonă low cost, România rămâne competitivă.

Directorul general Bosch România, Mihai Boldijar la inaugurarea noii clădiri de la Cluj. FOTO: Bosch

Directorul general Bosch România, Mihai Boldijar la inaugurarea noii clădiri de la Cluj. FOTO: Bosch

Ultimele zile au venit cu știri privind c oncedieri în industria IT din Cluj și chiar închiderea unor filiale ale unor companii internaționale precum Gameloft, pe fondul crizei internaționale din domeniu și al creșterii costurilor cu resursa umană în domeniu.

„Adevărul” l-a întrebat pe directorul general al Bosch România, Mihai Boldijar, despre cum se vede această criză din zona IT și creșterea costurilor cu angajații la Cluj din perspectiva faptului că multinaționala germană a investit, recent, în extinderea unui centru de cercetare și dezvoltare.

Este vorba despre o investiție de 21 de milioane de euro în construirea celei de-a doua clădiri de birouri (aproximativ 10.000 de metri pătrați) a Centrului de Inginerie din Cluj. Inaugurarea din luna aprilie 2024 vine la patru ani după ce Bosch a dat în folosință prima clădire a Centrului de Inginerie, care are circa 10.000 de metri pătrați de birouri.

În cele două clădiri aflate în centrul orașului Cluj-Napoca lucrează circa 1.400 de angajați, iar 70% dintre aceștia sunt specialiști IT. Aceștia lucrează la diverse aplicații pentru mașini autonome, sisteme de propulsie clasică și electrică și alte servicii din industria auto.

La fabrica Bosch din Jucu, în județul Cluj, care a luat locul Nokia în parcul tehnologic Tetarom, lucrează 3.500 de angajați la fabricarea de componente electronice auto.

„România nu mai este low cost, dar rămâne competitivă”

În contextul crizei internaționale în IT și în care mulți antreprenori din zona IT se plâng că au crescut foarte mult costurile pentru a angaja specialiști în Cluj-Napoca, l-am întrebat pe director cum se vede situația din perspectiva Bosch, având în vedere că 70% din activitatea Centrului de Inginerie are la bază dezvoltarea de software.

„Din fericire, practic, menținerea într-un culoar acceptabil a costurilor - în această structură cu Budapesta și cu Sofia - ne face să fim competitivi. Vom face tot ceea ce este posibil să menținem costurile sub control, să găsim sinergii între cele trei locații de așa manieră încât să nu depășim pragul sau să trecem în zona de necompetitivitate, pentru că atunci evident că am avea de suferit”, a explicat CEO-ul.

El a subliniat că România nu mai este zonă low cost (cost scăzut - n. red) în ceea ce privește resursa umană.

„Clujul a ajuns sau chiar a depășit Bucureștiul. Această concentrare masivă de companii IT&C poate conduce la un moment dat la atingerea unui nivel care să te ducă în zona necompetitivității. Dar credem că cu eforturile pe care le facem și un management corect al proiectelor la care lucrăm, vom rămâne încă în sfera aceasta a competitivității”, a mai explicat directorul.

Întrebat care e situația dacă comparăm Clujul cu Budapesta și Praga, alte orașe unde Bosch are centre de cercetare și dezvoltare, directorul a răspuns: „Suntem sub acestea. La nivel național, practic costurile sunt sub Praga, Varșovia, Budapesta, dar evident peste Sofia, de exemplu. Uitați-vă că această pârghie se echilibrează într-un fel. Și având în vedere faptul că avem locații cu costuri mai mici, altele cu puțin peste medie, toate ne aduc undeva într-o medie corectă, care ne menține atractivi ca partener de business și ca partener de proiect”.

În contextul în care resursa umană devine din ce în ce mai scumpă, mai ales în zona IT, marile companii prospectează o migrație spre est. Boldijar este de părere că tranziția nu se va face rapid.

„Este greu de crezut că într-un orizont predictibil de timp, lucrurile se vor îndrepta cu mare viteză către est. Ceea ce facem noi este să avem un dialog continuu, de exemplu, cu Republica Moldova. Am și recrutat din Republica Moldova colegi, lucrează și la Iași, și aici, la Cluj, dar este greu de crezut că o expansiune către est se va produce foarte rapid, având în vedere situația geopolitică și, mă rog, starea de război în care se află cea mai mare țară de fapt din Europa, - Ucraina”, a susținut directorul .

Directorul Bosch mai susține dacă ne uităm pe o hartă a competenței IT în Europa Centrală și de Est, ea este „îmbucurătoare”, în sensul în care există în toate țările, inclusiv Cehia, Polonia, Ungaria, România și Ucraina, specialiști care pot lucra proiecte de mare anvergură.

Cum au fost convinși cei de la Bosch să investească în Cluj

Cea mai importantă provocare în realizarea Centrului de Inginerie de la Cluj a fost, spune directorul, găsirea argumentelor care să convingă compania că „o asemenea investiție în România are sens și are viitor.”

Cele două clădiri construite de Bosch la Cluj, prima a fost inaugurată în 2021, iar cealaltă zilele trecute, au însemnat o investiție de 50 de milioane de euro.

„Ca să faci o investiție de această anvergură într-o unitate neproductivă, respectiv în Cercetare și Dezvoltare, trebuie să ai în primul rând înțelegerea grupului, și am avut-o, pentru că grupul Bosch se bazează pe inovație și invenții. Dacă nu generăm în permanență inovații și invenții, nu putem fi pe frontispiciul tehnologic”, a explicat directorul.

Într-adevăr, din acest punct de vedere, Centrul de Inginerie din Cluj nu dezamăgește: peste 100 de invenții în fiecare an își au originea aici.

Boldijar a susținut că la Budapesta s-a creat primul centru de inginerie al diviziei auto-motive electronics, iar când acesta și-a atins limitele în ceea ce privește partea de resurse umane s-a decis deschiderea unui centru la Cluj. De ce aici?

„Pentru că am avut șansa ca aceeași divizie care a investit în Budapesta să facă o fabrică la Jucu și aveau nevoie de ingineri care să facă proiectele de cercetare-dezvoltare lângă fabrica respectivă sau în proximitatea ei. Și din cauza asta în momentul respectiv, 2014, a luat ființă primul nucleu de dercetare-dezvoltare în Jucu care apoi a devenit centrul pe care l -ați cunoscut astăzi, cu 1.700 de angajați în toată țara (Bosch mai are centre de cercetare în Sibiu și București - n.red.”, a explicat directorul.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri