Cristiano Bergodi, noul antrenor al CFR Cluj. Tratative cu italianul, încă de când era pe bancă Dan Petrescu
Cristiano Bergodi (58 de ani) va fi noul antrenor al lui CFR Cluj! Fostul tehnician al lui Sepsi OSK va fi anunțat oficial la cârma noii sale echipe, după despărțirea de Dan Petrescu.
Cristiano Bergodi trebuie să ducă CFr-ul în Conference League. Foto Sportpictures
Bergodi, care a mai antrenat pe CFR Cluj între octombrie 2006 și mai 2007, a ajuns la gruparea ardeleană după o mică telenovelă. Un angajat al clubului a făcut un fotomontaj cu antrenorul peninsular încă de acum 10 zile, când Dan Petrescu pregătea echipa pentru barajul de Europa cu FC U Craiova.
Posterul, realizat de designerul grafic de la club, Adrian Șerban, a ajuns în presă, spre stupoarea conducătorilor, care au decis să-l demită între timp. La acea vreme, șefii formației au negat acordul cu Cristiano Bergodi: „Sunt atât de mulți IT-ști în Cluj... Vrei să fac și cu tine una (n.r. cu moderatorul Silviu Tudor Samuilă)? N-am văzut poza.
Nu știu despre ce poză zici. Ah, am mai văzut un poster în trecut. La cât de mulți suporteri avem în zona IT, e posibil să fie unii fani ai lui Bergodi. Nu s-a discutat cu el, avem antrenor. Noi avem un meci important joi (n.r. - cu FCU Craiova), suntem în obiectiv. Ar fi total nepotrivit să nu ne concentrăm doar la meciul acesta“.
Dar iată că acum, după anunțul oficial al despărțirii de Dan Petrescu, conducătorii de la CFR Cluj se pregătesc să anunțe noul antrenor: pe Cristiano Bergodi, care a câștigat în doi ani cu Sepsi două Cupe ale României și o Supercupă.
Obiectivul acestuia este de a duce echipa în grupele Conference League. E misiunea cea mai la îndemână dintre toate formațiile românești participante în cupele europene, CFR Cluj urmând a fi cap de serie atât în tururile preliminare, cât și în play-off. Ar fi o gură importantă de oxigen pentru gruparea ardeleană, care se confruntă cu grave probleme financiare.
Sursa: adevarul.ro