Cristiano Bergodi, italianul cu metehne românești. Făcut mincinos de patronul lui Sepsi
Crisitano Bergodi a decis să plece de la Sepsi, chiar după ce pusese în vitrina echipei covăsnene al doilea trofeu Cupa României. El va fi noul antrenor al lui CFR Cluj, în locul lui Dan Petrescu, chiar dacă îi povestise altceva patronului lui Sepsi, Laszlo Dioszegi.
Cristiano Bergodi și-a găsit echipă după ce a plecat de la Sepsi. Fotom Sportpictures
Laszlo Dioszegi a vorbit la DigiSport despre mutarea lui Bergodi la echipa ardeleană și s-a declarat dezamăgit de alegerea tehnicianului . ”Acum o jumătate de oră am citit și eu. Eu, personal, sunt surprins. El mi-a spus că vrea să plece acasă în Italia sau în Arabia. Am crezut că nu vrea să plece la CFR. Sunt dezamăgit, dar asta e viața de antrenor. Putea să-mi spună că pleacă la CFR pentru că nu aveam ce să îi fac.
Supărat nu sunt, dar sunt dezamăgit. Putea să-mi zică liniștit, asta e, s-a terminat contractul. Oricum nu puteam să fac nimic. Nu i-am făcut o ofertă pentru că a spus că vrea o nouă provocare. După ce am câștigat Cupa, ne-a zis că nu are niciun rost să-i oferim un nou contract pentru că vrea o altă provocare.
Voia o nouă provocare
Nu cred că are ceva să-mi reproșeze. Când ne-am întâlnit am vorbit, dar nu am fost niciodată apropiați. Efectiv nu a avut ce să-mi reproșeze”, a declarat Laszlo Dioszegi.
Deși îi spusese fostului patron că vrea o nouă provocare în alte țări, s-a aflat cu italianul negocia, încă de acum două săptămâni, cu CFR Cluj.
”Plec pentru că am nevoie de o nouă provocare. Am simțit că am dat totul. Am încredere în ceea ce fac. Nu e nimic, nu m-am certat cu nimeni”, a spus Cristiano Bergodi, după ultimul meci ca antrenor la Sepsi
Sursa: adevarul.ro