Ordinul dat acum, de ambele părţi ale conflictului care se amplifică în Orientul Apropiat, de a se trage cu intenţia de ucide, nu reprezintă în niciun fel o noutate sau o evoluţie surprinzătoare a situaţiei. Este urmarea extremă al uniei anumite logici în conducerea războiului pe care aţi văzut-o în acţiune în Vietnam, Irak, Siria, Afganistan, scrie jurnalistul Cristian Unteanu pe blogul său din  Adevărul .

Utilizării unei forţe militare copleşitoare, adversarul i-a răspuns prin intrarea în cu totul alt tip de război, cumva derivat din formula războiului de partizani sau al gherilelor urbane sau rurale teoretizate la mijlocul secolului trecut. Numai că, de data asta, se merge cu cu un pas mai departe în dorinţa de a defini un liant comun, eventual să fie mai puternic decât simpla ideologie revoluţionară.

Astfel au apărut aceste extraordinar de puternice şi eficiente organizaţii de acum, mix între formula armată şi linia de obedienţă absolută specifică oricărui ordin religios. Imamul este şi şeful militar al organizaţiei, ceea ce, pentru soldaţii săi, este justificarea de care au nevoie pentru a-l urma fără discuţie şi pentru a executa ordinele, fără a pune întrebări deoarece sunt parte a înţelepciunii divine cu care liderul lor este cu siguranţă învestit.

Activitatea oricărei celule ale unităţilor paramilitare afiliate islamismului fundamentalist are acum acest dublu caracter ce le face cumplit de primejdioase, combinând eficienţa unui corp de elită antrenat pentru misiuni speciale în prima linie şi devotamentul fanatic în împlinirea unei misiuni sacre. O tradiţie de ordin cavaleresc religios reînviată acum cu mijloacele conferite de tehnologiile militare ale acestui început de secol XXI.

Având ca element central dispreţul absolut faţă de ceea ce noi, în occident, denumim “respectul faţă de valoarea vieţii umane”. O viaţă care, pentru ei, nu are decât valoarea de a fi trăită şi eventual sacrificată fără ezitare pentru idealul religios. Iar acesta este acum, aud asta în fiecare zi şi ceas de ceas, îndemnul la Jihad împotriva Satanei americane şi sprijinitorilor săi de pretutindeni.

Împotriva Occidentului şi a valorilor spirituale, a civilizaţiei materialiste a bunăstării corupătoare de vieţi şi conştiinţe.

Aici a fost punctul de ruptură transformat în explozie permanentă generatoare de conflicte. Pe de o parte, apelul la Jihad a continuat exact în aceiaşi termeni, neinfluenţat de niciun fel de apel occidental sau de ofertă de armistiţiu. De cealaltă parte, a continuat (şi îmi este tare teamă că va fi dusă mai departe) credinţa, la fel de absolută, că misionarul occidental va reuşi în final în opera sa de convingere bazată pe combinaţia între valorile „civilizaţiei Coca Cola” şi puterea rachetelor de croazieră.

Dar fiecare nou episod tragic vine ca argument pentru amplificarea sentimentului de revanşă.

Dorinţa de răzbunare este aerul în care se respiră în Orientul Apropiat. Iar reţelele subterane se bazează pe asta, au terminale în fiecare familie, pot cere sprijin, adăpost, bani, se pot baza pe puterea lor de influenţă externă. După cum se vede, logica occidentală nu a găsit până acum un răspuns credibil la acest tip de implantare la mare adâncime reuşit de organizaţiile paramilitare.

Acum avem o variaţie interesantă a logicii militare clasice a Occidentului. Se încearcă, în buna tradiţie din Far-West, prinderea sau uciderea capilor bandelor de nelegiuiţi, grăbind organizarea unor asemenea acţiunii pentru a lăsa cât mai puţin timp pentru refacerea reţelor. Un exemplu în acest sens este operaţiunea de acum câteva ore care a survenit după eliminarea celor doi comandaţi militari de rang foarte înalt iranian şi irakian: azi dimineaţă, oficialii de la Pentagon au confirmat că un raid aviatic a ţintit convoiul de trei vehicule în care se presupune că era Shub al-Zaidi, şeful Brigadelor Imam Ali, în zona Camp Taji, la nord de Bagdad. Cei din PMU (organizaţia-umbrelă reunind grupările sprijinite de Iran) au confirmat atacul, dar au transmis că nu există victime.

Cred că americanii vor continua demersul de acum “shoot to kill” împotriva unor lideri de reţele, trimiţând în zonele sensibile efective suplimentare (peste 3.500 de soldaţi transferaţi ieri în Irak), ştiind însă că, în acelaşi timp, au declanşat un mecanism care se va amplifica în spirală şi , în orice caz, nu se va limita la Irak căci ţintele unor eventuale mişcări de retaliere nu sunt numai obiective militare şi civile americane, ci şi ale tuturor celor care sunt socotiţi asociaţii acestora. Iar bazele de plecare ale acţiunilor care vor încerca să lovească forţele americane şi ale Coaliţiei internaţionale împotriva terorismului nu se află numai în Irak.

Este foarte prezivibil că următorul front ale acestul conflict multiplex se va deschide în Liban, baza istorică a Hezbollah şi refugiu tradiţional al unui număr foarte mare de miliţii cu istorii câteodată antagonice, dar care se pot uni foarte rapid într-un armistiţiu generat de nevoia de a răspunde unui atac american sau americano-israelian. În aceeaşi logică, americanii (cu siguranţă secondaţi de israelieni) vor ataca şi baze iraniene din Siria sau vor opera atacuri aeriene împotriva unor locaţii individuale în care se presupune că se află lideri al-Qods. Asta ar fi prima etapă, cea directă.

Dar, în funcţie de starea de spirit ce se va face simţită azi la Bagdad cu ocazia ceremoniilor funerare ale celor ucişi vineri de raidul american cu elicoptere de luptă, vom vedea dacă liderii iranieni şi şefii de organizaţii paramilitare asociaţi vor lansa o continuare a apelului adresat ieri de Liderul Suprem, Ayataollahul Kamenei. Aici va fi elementul decisiv în nou joc.

Ieri, Ayatollahul Kameni promitea răzbunare în cadrul unei “retalieri teribile” împotriva americanilor. Întrebarea este dacă, azi sau în acest zile de mare emoţie, va invoca un “Mare Jihad” la care să cheme membrii multitudinii de organizaţii create, finanţate şi înarmate de al-Qods şi care sunt perfect funcţionale în multe ţări din Orientul Apropiat, Africa, Europa şi nu numai. Caz în care escaladarea ar fi realmente teribilă deoarece, cu această ocazie, s-ar putea “trezi” şi unele organizaţii rămase aparent doar la nivel de supravieţuire, dar care, precum “Frăţia musulmană”, au o listă tradiţională de plătit americanilor în zona lor de influenţă, adică în Maghreb.

Europenii sunt foarte îngrijoraţi de o posibilă escaladare în acest sens a conflictului, în timp ce NATO “monitorizează foarte atent situaţia din zonă. Rămânem în contact regulat cu autorităţile SUA. La cerea guvernului irakian, misiunea NATO de pregătire în această ţară ajută la întărirea forţelor irakiene şi la prevenirea reîntoarcerii celor din ISIS. Cel mai important lucru este siguranţa personalului nostru din Irak. Vom continua să luăm toate precauţiile necesare”. Cam tot atât de lămuritor şi ajutător precum mesajul de înţelepciune din partea Secretarului General al ONU care descoperea secretul lui Polichinelle: „Nu mai avem nevoie de un alt conflict în Golf”.

Aşa e, dar întrebarea reală este cine ar avea acum forţa de convingere necesară pentru împiedica trecerea de linia roşie? Oricum, ordinului de execuţie dat de americani tuturor forţelor lor din teren îi răspunde deja mesajul lui Hassan Nassralah, liderul Hezbollah care spunea că “a aduce pedeapsa meritată de aceşti asasini criminali va fi responsabilitatea şi misiunea tuturor luptătorilor rezistenţei de pretutindeni”.

O cumplită oglindă a distrugerii reciproce care, ca orice oglindă, poate multiplica efectele. Până când şi până unde?

Distribuie Distribuie Comentarii