Cristian Popescu Piedone, la DNA

Cristian Popescu Piedone, la DNA

Cristian Popescu Piedone, fostul primar al sectorului 4, s-a prezentat miercuri la DNA în dosarul privind tragedia de la clubul Colectiv. La intrare în sediul DNA, Cristian Popescu Piedone nu a făcut declarații presei.

Potrivit unor surse judiciare, el s-ar fi prezentat ca să i se comunice extinderea cercetărilor.

Cristian Popescu Piedone este cercetat de DNA pentru abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizației de funcționare pentru clubul Colectiv.

Piedone a fost arestat preventiv pe 7 noiembrie împreună cu două funcționare din Primăria sectorului 4 — Aurelia Iofciu, șef Serviciu autorizări comerciale, și Luminița Larisa Ganea, funcționar în cadrul aceluiași serviciu, ambele fiind acuzate de complicitate la abuz în serviciu, însă ulterior cei trei au fost eliberați.

Potrivit DNA, în calitate primar, Piedone și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, constând în încălcarea dispozițiilor legale privind apărarea împotriva incendiilor, prin aceea că a emis acordul de funcționare 3909/14.01.2015 și autorizația de funcționare 369/14.01.2015 necesare desfășurării activității de către SC Colectiv Club SRL, la punctul de lucru din strada Tăbăcarilor nr. 7, sector 4 București.

Prin aceasta, Piedone a cauzat vătămarea drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane fizice și ale Primăriei, în urma cărora reprezentanții SC Colectiv Club, care au putut desfășura activități de alimentație publică, au obținut un folos necuvenit în cuantum de 62.298 lei.

Procurorii susțin că, pentru a autoriza funcționarea, Cristian Popescu Piedone a emis cele două acte administrative prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că SC Colectiv Club SRL ar fi îndeplinit cerințele legale necesare avizării.

În același timp, cele două funcționare din Primărie, Aurelia Iofciu și Luminița Ganea, l-au sprijinit pe primar în emiterea celor două acte administrative, cu încălcarea dispozițiilor legale și prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că cea din urmă le-a întocmit, iar prima le-a avizat.

AGERPRES


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...