Cristian Pârvulescu: Referendumul ar putea fi invalidat; este un risc pe care preşedintele Iohannis şi-l asumă

Cristian Pârvulescu: Referendumul ar putea fi invalidat; este un risc pe care preşedintele Iohannis şi-l asumă

Politologul Cristian Pârvulescu, preşedinte de onoare al Asociaţiei Pro Democraţia, a declarat marţi că referendumul pe tema justiţiei nu este unul lipsit de riscuri, dar că preşedintele Klaus Iohannis îşi asumă aceste riscuri, arătând că cel mai probabil întrebarea care va fi pusă la această consultare naţională va fi una simplă şi va fi făcută publică până pe 4 aprilie.

"Chiar dacă preşedintele a anunţat că are intenţia să organizeze referendum, a fost şi despre oportunitatea referendumului şi au fost câteva voci, nu majoritare, care au pus problema legată de legitimitatea unui referendum într-un moment ca acesta sau de problemele legate de organizarea referendumului, în condiţiile în care există riscul să se organizeze două tipuri de secţii, secţie de votare pentru referendum, respectiv pentru alegerile europene. Majoritatea s-a pronunţat în favoarea referendumului. Ca urmare, preşedintele merge pe această idee, se simte întârit în poziţia pe care o avea deja, dar trebuie să fim realişti: în momentul în care preşedintele a anunţat că este aproape hotărât, spunea de fapt că va organiza referendum. Singurele dubii pe care înţelegem că le avea erau de natură legislativă şi constituţională. A înţeles care sunt riscurile - nu este un referendum lipsit de riscuri. Pe de altă parte, îşi asumă aceste riscuri propunând o întrebare care urmează să fie dezvăluită publicului, credem noi, că până pe 4 aprilie", a spus Pârvulescu după ce a participat la consultările preşedintelui Klaus Iohannis cu reprezentanţi ai societăţii civile pe tema referendumului.

El a opinat că organizarea acestei consultări populare în ziua alegerilor europarlamentare ar putea duce la creşterea prezenţei la vot, dar că trebuie luat în calcul şi un boicot.

"Referendumul este un levier. Ne aşteptăm ca referendumul să poată creşte prezenţa la vot, dar nu trebuie să nu luăm în considerare şi un posibil boicot al acestui referendum, aşa cum s-a întâmplat la referendumul din octombrie pentru modificarea Constituţiei. Riscul de a nu obţine cei 30% necesari pentru validare din care 25% din cei înscrişi pe listele electorale să se pronunţe într-o anumită direcţie este foarte mare, nu poate fi neglijat. Este un risc pe care preşedintele şi-l asumă (...), considerând că în acest moment este mult mai important să aibă o apreciere a românilor legată de situaţia politică decât să rămână în expectativă. Ce ar avea de pierdut?, spune preşedintele. Dacă nu face nimic, are mai multe de pierdut decât dacă face ceva", a mai spus Pârvulescu.

Cel mai probabil, întrebarea care va fi pusă la referendum va fi una simplă, consideră analistul politic.

"Au fost propuse foarte multe variante, dar din câte am înţeles, preşedintele intenţionează să pună o întrebare mai degrabă simplă. Unii i-au propus mai multe întrebări, două întrebări, cum s-a întâmplat la referendumul din 2009, dar cred că în final va fi o întrebare simplă şi accesibilă, pentru că trebuie definită o tendinţă pe care o are electoratul, şi nu rezolvată o problemă tehnică, care oricum nu stă la îndemâna cetăţenilor care votează la referendum şi nu obligă în niciun fel Parlamentul. Avem deja experienţa şi ştim deja cât se poate de clar după referendumul din 2009 că Parlamentul nu este obligat şi nu va răspunde unor presiuni din partea opiniei publice şi atunci este vorba de o direcţie de politică generală. Unii au sugerat - şi nu este neapărat o idee proastă - să încercăm să punem în context european. Să nu uităm însă! Preşedintele a cerut Parlamentului un referendum pe problemele justiţiei şi din punctul de vedere al unora este constrâns să pună o întrebare legată de justiţie", a afirmat Pârvulescu.

Politologul a susţinut că acest referendum ar putea fi şi tardiv, dar ar putea şi reseta întreaga situaţie.

"Trebuie să gândim referendumul în context. El ar putea fi tardiv pentru că nu mai poate modifica nimic, dar ar putea să dea o indicaţie pentru ce se va întâmpla în continuare. Or, în continuare, vom avea doi ani electorali - 2019 şi 2020 -, ani electorali care pot schimba totul. Se poate reseta întreaga situaţie şi cred că toată lumea este conştientă de acest lucru, atât PSD, cât şi cei care îl susţin pe preşedinte", a mai declarat Pârvulescu.

El a precizat că şeful statului a apelat la organizaţiile societăţii civile pentru mobilizarea electoratului.

"Cel mai mare risc este cel legat de validare. Un referendum care nu va fi validat va putea fi speculat de adversarii preşedintelui, ai referendumului, ai statului de drept ca fiind o dovadă că au fost plebiscitaţi şi acesta este, din punctul meu de vedere, cel mai mare risc care există", a spus politologul.

Acest referendum, în opinia sa, ar putea avea un efect asupra candidaturii şefului statului pentru un nou mandat, dar că depinde de rezultatul consultării.

"Dacă prezenţa la vot va fi satisfăcătoare, mare, atunci cu siguranţă va fi un succes. În schimb, dacă prezenţa nu va fi suficientă pentru validare, va crea probleme candidaturii preşedintelui. Aici este riscul. (...) Cred că principalii beneficiari ai referendumului ar putea fi, dar asta depinde de campanie, cei care au protestat activ împotriva situaţiei legate de reformele justiţiei, adică mai degrabă cei din zona USR-PLUS, decât decât cei din zona PNL. Aşa se explică de ce PNL nu este entuziasmat de referendum", a mai afirmat Pârvulescu.

Potrivit acestuia, toţi actorii legitimi, inclusiv PSD, trebuie consultaţi cu privire la referendum. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”