Cristian Bușoi, responsabilul PE pentru relația cu EMA: Agenția Europeană pentru Medicamente va da aviz pozitiv pentru cel de-al treilea vaccin împotriva COVID-19

Cristian Bușoi, responsabilul PE pentru relația cu EMA: Agenția Europeană pentru Medicamente va da aviz pozitiv pentru cel de-al treilea vaccin împotriva COVID-19

Eurodeputatul Cristian Bușoi (PNL, PPE), responsabil din partea PE pentru relația cu Agenția Europeană pentru Medicamente, a anunțat miercuri că alte trei vaccinuri împotriva COVID-19 urmează să fie aprobate curând în Uniunea Europeană.

“Felicitări Agenției Europene a Medicamentului pentru munca depusă pentru avizarea rapidă și sigură a vaccinurilor”, a transmis Bușoi într-un comunicat publicat pe Facebook după o întâlnire pe care avut-o în Parlamentul European cu director executiv al Agenției Europene pentru Medicamente (EMA), Emer Cooke.

Bușoi a punctat că “a fost o muncă enormă, sub o presiune fără precedent, pentru că așteptările noastre pentru oprirea pandemiei sunt uriașe”.

“Pe 29 ianuarie, Agenția Europeană a Medicamentului urmează să dea un aviz pozitiv pentru introducerea condiționată pe piața UE a celui de-al treilea vaccin împotriva noului coronavirus. Este vorba despre vaccinul produs de AstraZeneca, pentru care EMA a evaluat datele din studiile de laborator, datele privind calitatea vaccinului: ingredientele sale și modul în care este fabricat și dovezi privind siguranța și eficacitatea dintr-o analiză combinată a datelor clinice intermediare din patru studii clinice”, a spus președintele Comisiei pentru industrie, cercetare și energie din Parlamentul European.

El a mai indicat că o altă veste extrem de importantă pe care am primit-o de la EMA se referă la alte două autorizări pentru vaccinuri anti COVID-19, care urmează în lunile februarie și martie.

“Din informațiile mele, în prima parte a lunii februarie ar urma să fie disponibil în UE și vaccinul produs de Johnson&Johnson, iar la începutul lunii martie ar trebui să fie avizat de către EMA și vaccinul produs de compania germană CureVac. Pentru a avea toată populația vaccinată până la finalul primăverii și a opri pandemia este esențial să avem rapid disponibile cât mai multe vaccinuri sigure și eficiente împotriva COVID-19”, mai precizat acesta.

Cristian Bușoi a transmis că la fel de important este ca toate companiile producătoare cu care UE a încheiat contracte să își respecte promisiunile pe care le-au făcut cetățenilor europeni.

“Pfizer BioNTech trebuie să crească urgent cantitățile pe care le livrează către statele membre, așa cum s-a angajat, după această pauză pentru schimbarea lanțului de producție, iar AstraZeneca, să respecte contractul și să livreze către cetățeni cele 400 de milioane de doze de vaccin promise și nu mai puțin”, a conchis el.

Comisia Europeană a încheiat contracte cu 6 dezvoltatori de vaccinuri: Pfizer – BioNTech (600 milioane doze) și Moderna (160 milioane doze), deja autorizat în UE, AstraZeneca (400 milioane doze), care urmează să primească autorizația condiționată săptămâna aceasta, CureVac (405 milioane doze), Johnson&Johnson (400 milioane doze), Sanofi – GSK (300 milioane doze).

Sursa: caleaeuropeana.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”