Cristian Bușoi, raportorul PE pentru EU4Health, a semnat Carta Albă pentru lupta împotriva cancerului de ficat: Niciun pacient nu trebuie lăsat în urmă

Cristian Bușoi, raportorul PE pentru EU4Health, a semnat Carta Albă pentru lupta împotriva cancerului de ficat: Niciun pacient nu trebuie lăsat în urmă

Eurodeputatul Cristian Bușoi (PNL, PPE), președintele Comisiei pentru industrie, cercetare și energie (ITRE) a punctat într-o dezbatere a Parlamentului European nevoia de a adopta ”cât mai rapid taxonomia pentru gazele naturale și energia nucleară”, în contextul în care, de la începutul anului, ”prețul de gaze naturale și al energiei electrice a crescut extrem de îngrijorător.”

” Creșterea prețurilor la energie îngrijorează cetățenii din toate țările. Răspunsul ferm și coordonarea acțiunilor la nivel european sunt încă necesare deoarece există posibilitatea de apariție a unor mutații în viitor și din păcate sunt țări care încă nu au atins obiectivul vaccinării. De la începutul anului, prețul de gaze naturale și al energiei electrice a crescut extrem de îngrijorător. Comisia a prezentat săptămâna trecută setul de instrumente și acțiuni care mi se par foarte potrivite. Cred că statele membre trebuie să poată folosi nu doar banii rezultați din creșterea prețurilor certificatelor de emisii CO2, dar și alte fonduri europene necheltuite din exercițiul financiar 2014-2020 pentru a atenua impactul prin plafonare, compensarea parțială de facturi sau prin schemă de ajutor de stat pentru IMM-uri și industrie. Trebuie adoptată cât mai repede taxonomia pentru gazele naturale și energia nucleară și trebuie să folosim acele mecanisme în funcționarea ETS care să ne protejeze pe cât posibil de creșteri speculative ale prețurilor de certificate CO2”, a propus Bușoi într-un intervenție în plenul reunit la Strasbourg pentru a dezbate, printre altele, summitul Consiliului European.

Parlamentul European a cerut șefilor de stat sau de guvern, care se reunesc joi și vineri, să gestioneze criza prețurilor la energie și să se ocupe ce cei care încalcă statul de drept, într-o aluzie la Polonia și Ungaria.

Aceștia au declarat că integrarea surselor regenerabile de energie în mixul energetic al Europei este calea de urmat, reducând în același timp dependența energetică a continentului și contribuind în același timp la promovarea acțiunilor UE în domeniul climei.

De altfel, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat că va prezenta la începutul anului 2022 o strategie pentru dialog internațional privind domeniul energiei pentru a ajuta statele membre în propriile lor contacte în domeniul energiei.

”Prețul gazelor este ciclic și este stabilit de piețele globale. Din cauza creșterii prețului la gaze, multe familii se confruntă cu problemele, iar întreprinderile riscă să se închidă. Costurile producerii energiei solare sunt de zece ori mai scăzute decât erau acum zece ani. Și chiar și energia eoliană – care este, prin definiție, mai volatilă – este astăzi cu 50% mai ieftină decât în urmă cu zece ani. Aceste două fapte ne arată că tranziția către energia verde nu este vitală doar pentru planeta noastră, ci și pentru economia noastră și pentru reziliența la șocurile prețurilor la energie”, a explicat von der Leyen.

În contextul în care Europa este ”dependentă de importurile de gaz”, lucru care o face vulnerabilă, președinta Comisiei Europene a subliniat importanța ”diversificării furnizorilor” și menținerea gazului ca soluție de tranziție către energia verde.

Prioritatea noastră este de a acorda ajutor familiilor și întreprinderilor vulnerabile. Unele măsuri pot fi luate foarte rapid, în conformitate cu normele actuale ale UE. Printre acestea se numără scutirea întreprinderilor – în special a IMM-urilor – prin intermediul ajutoarelor de stat, al sprijinului orientat către consumatori și al reducerilor taxelor și impozitelor pe energie. În medie, o treime din prețul angro al energiei este stabilit de piață, o treime depinde de taxele de infrastructură și o treime de taxele naționale și regionale. Acesta este un domeniu în care statele membre pot acționa foarte rapid. Și 20 dintre ele acționează deja”, a detaliat Ursula von der Leyen.

Pe termen mediu și lung, Uniunea Europeană va acționa ”în cinci domenii cheie”: consolidarea supravegherii piețelor de gaze și de carbon, evaluarea funcționării pieței de energie electrică, abordarea problemelor legate de volatilitatea prețurilor, stabilirea unor contacte cu furnizori străini de gaze, analizarea problemei privind stocarea gazelor, investiții în energii regenerabile.

Șefii de stat sau de guvern se reunesc joi și vineri pentru a discuta despre securitatea cibernetică, situația din Belarus și Afganistan, dar și despre criza energetică, provocată de redresarea economică ce a dus la creșterea cererii de energie pe piața internațională.

În preambulul acestei întrevederi, președintele Klaus Iohannis a solicitat Comisiei Europene includerea energiei nucleare și a gazului natural în viitoarea legislație europeană privind taxonomia și prezentarea “cât mai curând posibil” a acestui pachet legislativ .

Sursa: caleaeuropeana.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”