Cristian Bușoi, raportorul Parlamentului European pentru Programul UE de sănătate: Am prioritizat lupta împotriva cancerului pediatric pe agenda europeană

Cristian Bușoi, raportorul Parlamentului European pentru Programul UE de sănătate: Am prioritizat lupta împotriva cancerului pediatric pe agenda europeană

Europarlamentarul Cristian Bușoi (PNL, PPE), în calitate de raportor al Parlamentului European pentru Progamul UE de Sănătate, ”EU4Health”, a obținut prioritizarea luptei împotriva cancerului pediatric pe agenda Uniunii Europene, a anunțat deputatul european în urma unei ședințe de lucru cu Asociația Ligilor Europene Împotriva Cancerului (ECL).

Ca repsponsabil al Programul independent de Sănătate al UE, EU4Health, am reușit să prioritizez lupta împotriva cancerului pediatric pe agenda Uniunii Europene. La webinarul organizat astăzi de ECL am spus, încă o dată, că susțin politicile publice care sprijină cercetarea și inovarea și fac toate eforturile în Comisia ITRE din Parlamentul European, unde sunt președinte, pentru ca Programul de Cercetare al UE să primească banii necesari pentru descoperirea de noi terapii salvatoare de vieți”, a transmis acesta pe pagina de Facebook.

Cristian Bușoi avertizează că există prea puține terapii inovatoate pentru cancerul pediatric: „Știu că, din păcate, există prea puține terapii inovatoare pentru cancerul pediatric. Chiar și unele medicamente folosite off-label nu ajung întotdeauna la toți copiii care au nevoie de ele. De vină sunt fie birocrația prea stufoasă, care întârzie introducerea medicamentelor în liste, fie lipsa banilor din bugetele alocate Sănătății.”

„Copiii merită un viitor sănătos și noi trebuie să le demonstrăm că suntem alături de ei și de familile lor în fiecare zi”, a mai transmis președintele Comisiei pentru Industrie din Parlamentul European.

35.000 de copii și tineri sunt diagnosticați cu cancer, în fiecare an, în UE și, din păcate, peste 6.000 de tineri pierd lupta cu boala, tot în fiecare an.

Citiți și: Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru Cercetare din PE: Nu putem accepta un buget ”sfâșiat” pentru Programul de Sănătate al UE


Programul „UE pentru sănătate” acoperă perioada 2021-2027. Acesta ia în considerare lecțiile învățate și lacunele identificate până în prezent ca urmare a crizei și va aduce schimbări structurale pentru o mai bună pregătire a UE pentru noi provocări în materie de sănătate. Odată ce propunerea este adoptată de statele membre și de Parlamentul European, se intenționează să se înceapă lansarea de acțiuni specifice în cadrul programului „UE pentru sănătate” începând cu 1 ianuarie 2021. În primii ani ai programului, se va pune un accent deosebit pe acțiune, în special în ceea ce privește gestionarea crizelor.

Sursa: caleaeuropeana.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”