Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru Energie din PE, a subliniat în cadrul Energy Infrastructure Forum ”importanța conductelor de gaz în faza de tranziție către obiectivul UE de decarbonare”
Interconectarea și conductele de gaz joacă un rol esențial în menținerea independenței Uniunii și în asigurarea aprovizionării locuințelor, școlilor, spitalelor și instituțiilor publice, a subliniat eurodeputatul Cristian Bușoi (PNL, PPE) în cadrul Energy Infrastructure Forum, unde a reprezentat Parlamentul European în calitate de președinte al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie (ITRE) din Legislativul european.
”Nu trebuie să pierdem din vedere nici că faptul că această infrastructură, odată consolidată, poate servi în câțiva ani la transportarea bio-gazului sau a hidrogenului. Vom avea astfel garanția diversificării și vom face și economii, construirea de noi rețele pentru combustibilii noi nemaifiind necesară”, a transmis Cristian Bușoi.
Eurodeputatul român a punctat importanța de a rămâne ambițioși și de a duce la îndeplinire obiectivele pe care Uniunea Europeană și le-a asupra cu privire la decarbonizare.
”La fel de important să ne uităm cu atenție în jur la nevoile reale pe care le are fiecare țară a UE și să nu lăsăm pe nimeni în urmă. Numai împreună vom reuși să devenim liderii economiei circulare și vom da un exemplu de urmat lumii întregi”, a completat Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie (ITRE) din Parlamentul European.
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat la mijlocul lunii septembrie în cadrul primului său discurs privind Starea Uniunii, susținut în plenul reunit al Parlamentului European, o propunere de reducere cu 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră în Uniunea Europeană până în 2030 în raport cu nivelul din 1990, faţă de un obiectiv fixat în prezent la o diminuare cu 40%, cu scopul de a ajunge la o neutralitate în privinţa emisiilor de carbon până în 2050.
Europarlamentarii au fost mai ambițioși și au solicitat la 8 octombrie o reducere de 60% până în 2030, adăugând necesitatea ca obiectivele naționale să fie adaptate într-un mod eficient și corect.
Aceste noi ținte anunțate de Ursula von der Leyen se înscriu în ambițioasa inițiativă anunțată la 11 decembrie 2019, și anume Pactul Ecologic European, prin care Comisia Europeană dorește să transforme Europa în primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050.
Pactul Ecologic European oferă o foaie de parcurs care conține acțiuni menite să încurajeze utilizarea eficientă a resurselor prin trecerea la o economie circulară curată și să pună capăt schimbărilor climatice, să inverseze declinul biodiversității și să reducă poluarea. Acest pact prezintă investițiile necesare și instrumentele de finanțare disponibile și explică modul în care se va asigura o tranziție justă și favorabilă incluziunii.
Sursa: caleaeuropeana.ro