Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru cercetare din PE, propune oprirea oricărei colaborări cu Rusia în domeniul inovării și cercetării: ”Ororile făcute de armata roșie șochează o lume întreagă”

Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru cercetare din PE, propune oprirea oricărei colaborări cu Rusia în domeniul inovării și cercetării: ”Ororile făcute de armata roșie șochează o lume întreagă”

Avem nevoie de măsuri imediate pentru a ne asigura că gazul rusesc este înlocuit cu gaz din alte surse, a fost mesajul transmis de eurodeputatul Cristian Bușoi (PNL, PPE) în cadrul unui schimb de opinii în comisia pe care o prezidează, cea pentru industrie, cercetare și energie (ITRE), cu vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Frans Timmermans, responsabil pentru Pactul verde european.

”Schimb de opinii, în această seară, în Comisia ENVI, cu vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Frans Timmermans, cu privire la efectele războiului din Ucraina asupra politicilor climatice și asupra Pactului ecologic european. În discursul pe care l-am susținut în urmă cu câteva momente, am subliniat sprijinul meu și al Comisiei ITRE, pe care o conduc în Parlamentul European, pentru pace și securitatea energetică a Ucrainei”, a punctat Cristian Bușoi.

Eurodeputatul a pledat pentru creșterea interconectării între ”statele membre, pentru ca gazul stocat să poată circula acolo unde este cu adevărat necesar și să ne asigurăm că stocurile noastre de gaze sunt alimentate pentru a garanta aprovizionarea din iarna viitoare.”

”Provocarea momentului este să vizualizăm o imagine pe termen necunoscut a Uniunii în mijlocul războiului, care are loc la ușa noastră. Nu ar trebui să cădem însă în capcana Green Deal vs Securitatea aprovizionării. Soluții există. Avem nevoie doar de curaj”, a fost apelul lansat de Bușoi.

Europarlamentarul a dat asigurări că ”ITRE sprijină eforturile pentru realizarea unei sincronizări de urgență a rețelei electrice din Ucraina cu rețeaua europeană și ar trebui să ne străduim să creștem capacitățile de flux invers către est.”

Avertismentele transmise de Cristian Bușoi vin în contextul în care Rusia a amenințat în mod direct că va opri livrările de gaz spre Europa prin conducta Nord Stream 1 pentru prima dată de la invadarea Ucrainei.

”Avem dreptul deplin (…) să impunem un embargou asupra tranzitului de gaz prin conducta Nord Stream 1, care în prezent operează la capacitatea maximă”, a spus Novak luni, precizând că o astfel de măsură ar fi similară cu decizia Germaniei de a opri aprobarea proiectului Nord Stream 2.

El a dat asigurări că Rusia nu face încă acest pas, dar a adăugat că Moscova se simte împinsă în această direcţie de politicienii europeni şi de acuzaţiile lor.

Conform Reuters, Novak a semnalat că prețul la petrol ar putea crește de peste două ori, până la 300 de dolari barilul, dacă SUA şi aliaţii lor ar interzice importurile de petrol rusesc, o sursă crucială de venit, după ce Rusia a fost practic scoasă de pe pieţele financiare occidentale.

Amenințările oficialului rus vin în contextul în care, secretarul de stat american, Antony Blinken, a declarat că SUA ”discută foarte activ” despre posibilitatea interzicerii importurilor de petrol rusesc.

Nord Stream 1 asigură aproximativ 60 de miliarde de metri cubi de gaz pe an, transmis din Rusia spre Germania şi apoi redistribuit spre mai multe ţări europene.

Gazele reprezintă 24% din mixul energetic al UE, care importă 90% din gazele utilizate. 40% din aceste importuri sunt furnizate de compania rusă Gazprom, o situaţie care a pus în alertă autorităţile comunitare, în contextul invadării Ucrainei de către Rusia.

Uniunea Europeană a demarat deja discuții în vederea diversificării ”surselor de aprovizionare cu gaze” , cele mai recente exemple în acest sens fiind cele purtate cu Statele Unite , Japonia sau Norvegia.

”Investițiile noastre de astăzi ne vor face mai independenți mâine. Mă gândesc, în primul rând, la securitatea noastră energetică. Pur și simplu nu ne putem baza atât de mult pe un furnizor care ne amenință în mod explicit. Acesta este motivul pentru care am ajuns la alți furnizori globali. Iar aceștia au răspuns. Norvegia face un pas înainte. În ianuarie, am avut o aprovizionare record de gaz natural lichefiat. Construim noi terminale de gaz natural lichefiat și lucrăm la interconectări”, a anunțat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în intervenția sa în Parlamentul European, reunit în sesiune plenară pentru a discuta despre agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

De altfel, mesajul său a oferit un răspuns anticipativ solicitărilor înainte de eurodeputați în rezoluția adoptată în urma dezbaterilor, prin care au cerut executivului european și statelor membre ” să creeze un mecanism de coordonare și să utilizeze toate capacitățile posibile de stocare a gazelor pentru a asigura aprovizionarea neîntreruptă cu gaze a UE.”

Este de așteptat ca această sugestie să se regăsescă printre propunerile pe care Comisia Europeană urmează să le prezinte marți pentru a-și reduce dependența de energia din Rusia care, anul trecut, a reprezentat 62% din importurile UE din această țară.

Sursa: caleaeuropeana.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”