Cristian Bușoi, președintele Comisiei ITRE din PE, pledează pentru ”investiții masive în cercetare, inovare și tehnologii digitale”: Vor contribui la dezvoltarea economiilor statelor UE și la îmbunătățirea vieții cetățenilor
Eurodeputatul Cristian Bușoi (PNL, PPE) a prezidat marți Comisia pentru industrie, cercetare și energie (ITRE) din Parlamentul European în cadrul căreia europarlamentarii acestei comisii au avut un schimb de opinii cu directorul general al DG CONNECT din cadrul Comisiei Europene, Roberto Viola, dar și cu directorul general DG ENER din cadrul Executivului european, Ditte Juul Jørgensen.
”Viitorul UE și revenirea rapidă din criză înseamnă investiții masive în cercetare, inovare și tehnologii digitale, ecologice, care să dezvolte economiile tuturor statelor membre și să îmbunătățească viața tuturor cetățenilor”, a menționat Bușoi în schimbul de opinii cu Roberto Viola pe marginea proiectelor care vor fi finanțate prin Mecanismul de Redresare și Reziliență, în valoare de 672,5 miliarde de euro, destinat atenuării impactului socio-economic al pandemiei de COVID-19.
”Este extraordinar că Mecanismul de Redresare și Reziliență finanțează proiectele de inteligență artificială, pentru implementarea tehnologiei 5G, proiectele care implică utlizarea și stocarea Big Data și calculele de înaltă precizie. Este un pas uriaș pentru asigurarea independenței tehnologice europene, care trebuie susținut prin legislație și politici publice curajoase”, a completat Cristian Bușoi.
De acealaltă parte, eurodeputații au discutat cu Jørgensen despre ”construirea gazoductului Nord Stream 2, un proiect cu susținători și opozanți internaționali, deopotrivă. Cei mai mulți dintre colegi au cerut oprirea proiectului din motive ecologice, geopolitice, dar și de siguranță”.
Mecanismul de Redresare și Reziliență reprezintă elementul central al Instrumentului Next Generation EU, în valoare de 750 de miliarde de euro convenit de șefii de stat sau de guvern în cadrul summitului din luna iulie a anului trecut alături de bugetul multianual al Uniunii Europene, al cărui cuantum total se ridică la 1.824, 3 miliarde de euro.
Din Mecanismul de Redresare și Reziliență în valoare de 672,5 miliarde de euro, structurat sub formă de granturi și împrumuturi, România ar urma să primească 30,44 de miliarde de euro, după cum urmează: 13,7 miliarde de euro sub formă de granturi și 16,6 miliarde de euro sub formă de împrumuturi.
O prefinanţare de 13% din suma totală alocată statelor membre va fi pusă la dispoziţie după aprobarea planurilor de redresare şi rezilienţă, asigurându-se astfel faptul că fondurile oferite prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă vor ajunge cât mai curând posibil acolo unde este nevoie de ele.
Mecanismul este structurat în jurul a 6 axe principale: tranziţia verde; transformarea digitală; coeziunea economică, productivitatea şi competitivitatea; coeziunea socială şi teritorială; rezilienţa sanitară, economică, socială şi instituţională; politicile pentru generaţia următoare.
Sursa: caleaeuropeana.ro