Criminalul fetiței de doi ani și cinci luni, arestat preventiv pentru 30 de zile pentru omor calificat. Are 15 ani și este vărul victimei

Criminalul fetiței de doi ani și cinci luni, arestat preventiv pentru 30 de zile pentru omor calificat. Are 15 ani și este vărul victimei

Tribunalul Dolj a emis, joi după-amiază, mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele minorului de 15 ani acuzat de uciderea Raisei, fetiţa de doi ani şi cinci luni, din comuna Breasta, judeţul Dolj, găsită moartă în urmă cu două zile.

Criminalul în vârstă de 15 ani, escortat de poliţişti

Criminalul în vârstă de 15 ani, escortat de poliţişti

Codreanu Nicolas Masi este acuzat de omor calificat, după ce i-ar fi aplicat Raisei, verişoara lui, mai multe lovituri de cuţit şi apoi a ştrangulat-o, scrie Agerpres.

„Respinge cererea formulată de inculpatul Codreanu Nicolas Masi privind luarea măsurii arestului la domiciliu. (...) Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Codreanu Nicolas Masi pe o durată de 30 de zile, de la 30.05.2024 până la data de 28.06.2024 inclusiv, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat, prev. de art. 188 alin. 1 - art. 189 alin. 1 lit. i Cod penal, cu aplic. art. 113 alin. 2 C.p. În temeiul art.275, al.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului”, se menţionează în decizia instanţei.

Decizia este cu drept de contestaţie în 48 ore de la pronunţare.

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, Raisa ar fi fost victima unor acţiuni de violenţă, iar în urma administrării mai multor mijloace de probă, s-a conturat ipoteza conform căreia minorul Codreanu Nicolas Masi, de 15 ani, a fost cel care a produs leziunile ce au dus la decesul fetiţei.

„În urma cercetărilor efectuate şi căutărilor extinse efectuate în zonă de o echipă complexă (...) a fost identificat cadavrul minorei Stan Raisa Maria Nicoleta într-o zonă cu vegetaţie abundentă situată în spatele imobilului unde aceasta a fost văzută ultima data în viaţă şi s-a efectuat cercetarea la faţa locului. În cauză s-a dispus efectuarea autopsiei medico-legale a cadavrului, iar în urma acesteia s-a stabilit faptul că moartea minorei a fost una violentă şi s-a datorat hemoragiei interne şi externe, provocată de un politraumatism cu multiple plăgi, dintre care unele penetrante, dar şi asfixiei mecanice prin strangulare”, a informat, joi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj într-un comunicat de presă.

Din echipa care a participat la anchetă au făcut parte un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj, cu sprijinul Direcţiei de Investigaţii Criminale, Institutului Naţional de Criminalistică - Serviciul de Cercetări la Faţa Locului, Serviciul Criminalistic Dolj, dar şi mai multe structuri din cadrul IPJ Dolj, IJJ Dolj, Gruparea Mobilă de Jandarmi, ISU Dolj.

Relevantă în cauză a fost expertiza genetică judiciară efectuată asupra unui obiect vestimentar ridicat de la inculpatul minor Codreanu Nicolas Masi, în urma examinării fizice a acestuia, iar conform concluziilor acestei expertize , obiectul vestimentar ridicat de la persoana bănuită prezenta urme de sânge uman, iar în urma genotipării acestei probe a rezultat că aparţinea victimei.

Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor comiterii infracţiunilor în raport de care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale.

Raisa a dispărut luni de acasă iar marţi, după aproape 24 de ore de căutări, a fost găsită moartă pe un câmp aflat la câteva sute de metri de locuinţa părinţilor.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!