Crimeea se va întoarece la Ucraina doar dacă Federaţia Rusă va înceta să existe (senator rus)

Crimeea se va întoarece la Ucraina doar dacă Federaţia Rusă va înceta să existe (senator rus)

Crimeea va reveni sub jurisdicţia Kievului numai dacă Federaţia Rusă va înceta să existe, a declarat joi vicepreşedintele Comisiei pentru relaţii internaţionale din Consiliul Federaţiei (Senatul rus), Vladimir Djabarov, citat de agenţia de presă RIA Novosti, într-un comentariu la declaraţia făcută de noul preşedinte ucrainean, Volodimir Zelenski, care afirmase în urmă cu o zi că peninsula Crimeea se va întoarce într-o zi la Ucraina.

'Peninsula Crimeea a ajuns întâmplător în componenţa Ucrainei, iar acum dreptatea a triumfat', a afirmat senatorul rus, adăugând că declaraţii precum cele ale preşedintelui ucrainean nu trebuie luate în serios. 'Niciodată aceasta nu se va întâmpla. Numai dacă Federaţia Rusă va înceta să existe', a insistat el.

Potrivit acestuia, dacă Zelenski va continuă să facă astfel de declaraţii, relaţiile dintre Moscova şi Kiev vor rămâne în impas.

'În genere, ştiu sigur că va veni o zi în care Crimeea se va întoarce cu siguranţă la Ucraina', a declarat preşedintele ucrainean într-o întâlnire pe care a avut-o miercuri cu reprezentanţi ai comunităţii tătarilor din Crimeea stabiliţi în Turcia, cu ocazia vizitei întreprinse la Ankara.

Zelenski a spus că familiile tătarilor din Crimeea dispersate se vor reuni atunci la aceeaşi masă, iar cântecul ' Ey, güzel Qirim' ('Crimeea mea frumoasă', în tătară) va răsuna ca o amintire a pătimirilor suferite de această comunitate greu încercată în istorie.

Rusia a anexat Crimeea în martie 2014 în urma unui referendum ale cărui rezultate nu au fost recunoscute niciodată de Kiev şi Occident în siajul mişcării de contestare care a adus forţele prooccidentale la putere în Ucraina. Majoritatea tătarilor din Crimeea a respins referendumul, plasându-se în opoziţie faţă de Moscova, care a declanşat persecuţii împotriva reprezentanţilor critici ai acestei comunităţi.

UE şi SUA au instituit în 2014 sancţiuni, pe etape, împotriva Moscovei pentru acest rapt teritorial, iar de atunci autorităţile ruse au declarat în repetate rânduri că problema Crimeii este închisă şi că peninsula nu poate face obiect de discuţie.AGERPRES/ (AS-autor: Lilia Traci; editor: Sorin Popescu, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…