CRIMA DIN CONSTANŢA: Fratele Larei Şaban şi prietenul acestuia, acuzaţi de uciderea fetei, condamnaţi definitiv pe viaţă

CRIMA DIN CONSTANŢA: Fratele Larei Şaban şi prietenul acestuia, acuzaţi de uciderea fetei, condamnaţi definitiv pe viaţă

Fratele Larei Şaban şi prietenul acestuia, suspectaţi de uciderea tinerei, care a fost găsită moartă în luna mai 2012, într-o zonă cu vegetaţie, între localităţile Lumina şi Năvodari, au fost condamaţi definitv la închisoare pe viaţă, joi, de Curtea de Apel Constanţa, relatează Mediafax.

Magistraţii Curţii de Apel Constanţa au judecat, joi, apelul depus de Gilberto Şaban şi George Davidescu împotriva sentinţei date în aprilie 2013 de Tribunalul Constanţa, prin care cei doi erau condamnaţi la închisoare pe viaţă.

Deşi magistraţii au schimbat încadrarea juridică a faptelor, i-au condamnat pe cei doi la închisoare pe viaţă, pentru omor calificat.

De asemenea, atât Şaban cât şi Davidescu au mai fost condamnaţi la câte şapte ani de închisoare pentru tâlhărie, dar, prin contopirea celor două pedepse, a fost păstrată pedeapsa cea mai grea.

Sentinţa Curţii de Apel Constanţa este definitivă.

În aprilie 2013, Tribunalul Constanţa i-a condamnat pe Gilberto Şaban şi George Davidescu la închisoare pe viaţă, pentru omor calificat şi deosebit de grav, în cazul morţii Larei Şaban.

De asemenea, Gilberto Şaban şi George Davidescu fuseseră condamnaţi la 20 de ani de închisoare şi, respectiv, zece ani de închisoare, pentru tâlhărie.

Totodată, Şaban şi Davidescu au fost obligaţi, în solidar, la plata sumei de 400.000 de lei către Alya, fata Larei Şaban şi a lui Ekrem Eray, născută în 2009 în Istanbul, cu titlu de daune morale.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…