Cretinule, singura eroare/greșeală ești tu! Avem cel mai prost ministru al educației din lume! Sinistrul Educaţiei, Liviu Pop, a declarat luni, în plenul Senatului, în cadrul dezbaterilor asupra moţiunii simple, că este în viaţă există greşeli şi erori şi „greşelile se pot corecta, dar erorile nu”. Declarația a fost făcută în timp ce se dezbătea moțiunea simplă pe educație împotriva ministrului depusă de PNL și USR, moțiune care a fost respinsă. Boule, eroare și greșeală sunt sinonime!

„Mi s-au adus nenumărate reproşuri în ultimele luni de când am preluat conducerea acestui minister, multe dintre ele de ordin personal, cum scriu, cum mă exprim. Nu voi încerca să mă disculp. În viaţă, ca şi în politică, există greşeli şi există erori. Este esenţial însă faptul că greşelile se pot corecta, erorile nu”, a declarat Liviu Pop în faţa senatorilor.

Citiți mai jos definițiile pentru eroare și greșeală:

EROÁRE, erori, s. f. 1. Cunoștință, idee, părere, opinie greșită; ceea ce e greșit; greșeală. ◊ Expr. A induce (pe cineva) în eroare = a înșela, a amăgi. 2. Falsă reprezentare asupra unei situații de fapt ori asupra existenței unui act normativ. ◊ Eroare judiciară = stabilire greșită a faptelor dintr-un proces penal, care duce la pronunțarea unei condamnări nedrepte. 3. Diferența dintre valoarea reală a unei mărimi și valoarea calculată a acestei mărimi. – Din fr.erreur, lat. error, -oris. sursa: DEX '09
 
 EROÁRE, erori, s. f. 1. Cunoștință, idee, părere, opinie greșită; ceea ce e greșit; greșeală. ◊ Expr. A induce (pe cineva) în eroare = a înșela, a amăgi. 2. Falsă reprezentare asupra unei situații de fapt ori asupra existenței unui act normativ. ◊ Eroare juridică = greșită stabilire a faptelor dintr-un proces penal, care duce la pronunțarea unei condamnări nedrepte. 3. Diferența dintre valoarea reală a unei mărimi și valoarea calculată a acestei mărimi. – Din fr. erreur,lat. error, -oris. sursa: DEX '98 (1998)

EROÁRE erori, s. f. 1. (În opoziție cu adevăr) Lipsă de concordanță între percepțiile noastre și realitatea obiectivă, confirmată de practică, a lucrurilor percepute; cunoștință greșită, falsă despre această realitate, idee, părere, opinie greșită (pe care cineva și-o formează sau o are din nebăgare de seamă, din lipsă de discernămînt etc.); ceea ce e greșit, greșeală. Adevărul și eroarea, ca și toate categoriile logice care se mișcă in antagonisme polare, au valabilitate absolută numai pentru un domeniu foarte limitat. ENGELS, A. 107. Mi-am închipuit că ai trecut peste drum la Caraiman. – Eroare. SEBASTIAN, T. 345. Pentru ce să nu combatem erorile răspîndite în public de reaua-credință sau de fanfaronada unora? ODOBESCU, S. III 48. ◊ Eroare probabilă = diferență probabilă între datele obținute printr-un calcul și cele obținute pe bază de experiență. ◊ Expr. A induce pe cineva în eroare = a face (pe cineva) să creadă sau să i se pară că ceva este altfel decît e în realitate; a înșela, a amăgi. 2. Diferența dintre valoarea unei mărimi și valoarea măsurată sau calculată a acestei mărimi. sursa: DLRLC (1955-1957)
 
EROÁRE s. 1. v. greșeală. 2. v. gafă. 3. v. vină.

GREȘEÁLĂ, greșeli, s. f. Faptă, acțiune etc. care constituie o abatere (conștientă sau involuntară) de la adevăr, de la ceea ce este real, drept, normal, bun (și care poate atrage după sine un rău, o neplăcere); eroare; (concr.) ceea ce rezultă în urma unei astfel de fapte, acțiuni etc. ◊ Loc. adv. Fără greșeală = perfect. Din greșeală = fără voie, involuntar, neintenționat. – Greși + suf. -eală. sursa: DEX '09
 
 GREȘEÁLĂ, greșeli, s. f. Faptă, acțiune etc. care constituie o abatere (conștientă sau involuntară) de la adevăr, de la ceea ce este real, drept, normal, bun (și care poate atrage după sine un rău, o neplăcere); eroare; (concr.) ceea ce rezultă în urma unei astfel de fapte, acțiuni etc. ◊ Loc. adv. Fără greșeală = perfect. Din greșeală = fără voie, involuntar, neintenționat. – Greși + suf. -eală. sursa: DEX '98 (1998)

GREȘEÁLĂ, greșeli, s. f. 1. (Adesea în construcție cu verbul «a face») Abatere de la adevăr, de la normă, de la un principiu, de la ceea ce e drept sau bine (v. eroare); (concretizat) lucru făcut rău, cum nu trebuie (din nepricepere sau din neatenție). Greșeli de tipar. Greșeli de calcul. Greșeli de ortografie. ▭ Făcea mereu greșeli în construcția frazelor și era foarte nenorocit. SLAVICI, O. I 105. În toată sîmbăta să se procitească băieții și fetele, adecă să asculte dascălul pe fiecare de tot ce a învățat peste săptămînă, și cîte greșeli va face să i le însemne cu cărbune pe ceva. CREANGĂ, A. 3. Acel ce recunoaște că a făcut greșeli Arată că e astăzi mai înțelept ca ieri. BOLINTINEANU, O. 158. ◊ Loc. adv. Fără greșeală = perfect, ireproșabil, fără defect. Multe buburuze sînt pe boltă. Toate numai aur, și argint... Toate strălucesc fără greșeală. BENIUC, V. 66. 2. Faptă, de obicei neintenționată, care atrage după sine o neplăcere, un rău pentru cel ce a făcut-o sau pentru altcineva. Nu-mi puteam închipui că ai să pați și să suferi atîtea după urma unei glume; dar fiindcă eu am făcut greșeala, tot eu trebuie s-o îndreptez. CARAGIALE, O. III 83. Vină, zău, și-mi iartă Greșeala mea toată, Cît este de mare Și grea de iertare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 503. ◊ Loc. adv. Din greșeală = (în opoziție cu dinadins sau înadins) din nebăgare de seamă, fără voie, involuntar. Sar o dată voinicește de pe-un mal nalt în știoalnă, din greșeală, drept cu fața-n jos. CREANGĂ, A. 61. – Pl.și: (învechit) greșale (NEGRUZZl, S. I 9), greșele (ȘEZ. IX 151); gen. sg. și: (învechit) greșalei (NEGRUZZI, S. I 143). sursa: DLRLC (1955-1957)

GREȘEÁLĂ s. 1. v. vină. 2. v. păcat. 3. eroare, incorectitudine, inexactitate. (O ~ de calcul.)

Distribuie Distribuie Comentarii