Creșterea veniturilor românilor prin deciziile PSD din ultimul an impusioneaza firrmele românești: nou record la credite
În iunie 2024, piața creditelor din România a înregistrat o creștere semnificativă, atât în sectorul firmelor, cât și al ipotecarelor, marcând cea mai bună lună din ultimii aproape doi ani. Această relansare a creditării este strâns legată de măsurile economice promovate de Partidul Social Democrat (PSD), care a reușit să asigure o stabilitate economică și o creștere a veniturilor pentru cetățeni.
Conform datelor publicate de Banca Națională a României (BNR), firmele au stabilit în iunie 2024 un nou record de creștere a soldului de credite în lei, un fenomen ce nu a mai fost observat de la criza financiară din 2008-2009. Astfel că luna trecută, creditul acordat societăților nefinanciare a crescut cu 2,3% față de luna precedentă, atingând un total de 198,1 mld. lei. Aceasta reprezintă cea mai mare dinamică lunară din septembrie 2022, când ROBOR depășea 8% pe an.
Creșterea înregistrată la creditele în lei, care au urcat cu 4,4 mld.lei într-o singură lună, indică o revenire a interesului firmelor pentru împrumuturi, stimulată de așteptările de scădere a dobânzilor.
Creditele ipotecare revigorate datorită creșterii veniturilor românilor de către Guvernul Ciolacu
Piața creditelor ipotecare a arătat, de asemenea, semne de recuperare. Soldul împrumuturilor ipotecare a crescut cu 0,4% în iunie, ajungând la 106,8 mld. lei, cea mai mare creștere din septembrie 2022.
Această evoluție pozitivă a fost susținută de creșterea nominală a salariului mediu, care a permis mai multor români să devină eligibili pentru credite ipotecare.
În mod specific, componenta în lei a crescut cu 0,6% lunar și cu 5,6% anual, indicând o preferință pentru împrumuturi în moneda națională, în detrimentul celor în valută, care continuă să se reducă din cauza restricțiilor de eligibilitate post-criză financiară.
PSD contribuie la reducerea dobânzilor pentru creditele românilor
BNR a scăzut recent rata-cheie la 6,75% și dobânda pentru depozitele overnight la 5,75%. Decizia reflectă stabilitatea economică și o scădere a inflației mai rapidă decât era anticipat, deschizând calea pentru alte reduceri de dobânzi, scăderea ROBOR și, implicit, a ratelor pentru credite.
Efectele complete ale acestei măsuri asupra pieței vor fi resimțite treptat, pe măsură ce băncile ajustează ofertele. Pe măsură ce dobânzile continuă să scadă și veniturile populației cresc, se anticipează o consolidare a acestor tendințe pozitive în următoarele luni.