Cresc pedepsele pentru tulburarea liniștii publice. Legea, promulgată de președintele Klaus Iohannis

Cresc pedepsele pentru tulburarea liniștii publice. Legea, promulgată de președintele Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea iniţiată de liberalii Lucian Bode şi Nicolae Ciucă, prin care sunt majorate pedepsele pentru tulburarea liniștii publice. Înițiativa a fost declrată constituțională după o sesizare a USR și Forța Dreptei.

FOTO Mediafax

FOTO Mediafax

Proiectul de lege a fost inițial respins de Senat. Mai precis, a strâns doar 56 de voturi „pentru”, dar le trebuia 69. Imediat după vot, Daniel Fenechiu, liderul deputaților PNL, a cerut lista de vot. Conform listei finale consultate de „Adevărul”, la votul pentru acest proiect au fost prezenți 37 de senatori PSD, 18 de la PNl și 5 de la UDMR.

După adoptarea în camera decizională, Judecătorii Curții Constituționale au respins obiecția de neconstituționalitate înaintată de parlamentarii USR și Forța Dreptei privind Legea care înăsprește pedepsele pentru tulburarea liniștii publice.

Fostul ministru de Interne a punctat în urma deciziei că se încheie o perioadă în care neputința era adesea invocată.

Lucian Bode , a susținut într-un mesaj pe Facebook, referitor la atacarea la CCR, că >>din păcate, unii au vocația de „demolatori” și de a arunca țara în haos sub diferite forme și pretexte, pornind de la politică și până la a fi indulgenți cu infractorii. Nu poți să te erijezi în lupul moralist al societății românești când ataci proiecte de lege care au ca obiectiv pedepsirea infractorilor și a delicvenților<<.

Totodată, fostul ministru a punctat că „majorarea limitelor speciale ale pedepselor penale și reglementarea unor forme agravate ale infracțiunilor fiind exclusiv de competența legiuitorului”.

Camera Deputaților a adoptat decizional proiectul de lege pe 15 iunie 2023.

Inițiativa prevede, printre altele și pedeapsa cu închisoarea pentru participarea la o încăierare sau faptele privind tulburarea ordinii şi liniştii publice, prin ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanei.

De asemenea, inițiativa instituie unei noi situaţii în care legitima apărare este prezumată, precum şi al agravării răspunderii pentru unele infracţiuni contra persoanei şi contra patrimoniului, pentru infracţiunile de ultraj, ultraj judiciar şi tulburare a ordinii şi liniştii publice.

Proiectul Legii a fost depus de premierul Nicolae Ciucă și fostul ministru de Interne, Lucian Bode, în timpul exercitării mandatelor.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…