„Cred că sumele sunt corecte”/„Nu am absolut nici o legătura cu Rusia”
Bogdan Peșchir, misteriosul donator de pe rețeaua de socializare TikTok asociat cu contul „bogpr” și vizat sâmbătă de percheziții, după ce autoritățile au declanșat o anchetă privind finanțarea campaniei lui Călin Georgescu, a recunoscut, pentru Europa Liberă România , că a donat sute de mii de euro către conturi care îl promovau pe candidatul independent.
El susține însă că nu a făcut donații directe către Călin Georgescu.
„Cred că sumele sunt corecte, dar raportul respectiv (raportul SRI desecretizat, n.r.) are un limbaj ce lasă loc de interpretări și chiar dezinformează sugerând că donațiile mele au fost doar către susținătorii unui candidat, în plus nu mentionează perioada când s-a donat cea mai mare parte din suma totală. Cu mult înainte de alegeri”, a spus Peșchir.
De asemenea, el susține că acuzațiile aduse de autorități reprezintă „o dezinformare”.
„Eu nu am finanțat o campanie, eu am făcut donații către conturi de TikTok de tot felul fără să le cer vreun favor sau să le condiționez aceste donații de orientarea lor politică. Iar când mi s-a propus de anumite conturi să le donez pentru a susține pe cineva, le-am spus foarte clar că nu doresc să fac așa ceva, că fiecare trebuie să susțină voluntar pe cine vrea!”, a arătat el.
Bogdan Peșchir nu a răspuns însă cu privire la motivul pentru care a dat sume mari de bani. Dar a ținut să menționeze, în schimb, că „donațiile mele au fost și către utilizatori fără conținut politic, cazuri sociale, utilizatori ce susțineau alți candidați sau utilizatori care vorbeau negativ” despre Călin Georgescu.
El nu a răspuns nici de ce a făcut donații către conturile care îl criticau pe Călin Georgescu, deși oferea bani și conturilor care îl lăudau pe acesta. Nu a explicat nici proporția donațiilor.
Motivul pentru care îl susține pe Călin Georgescu
Bogdan Peșchir a recunoscut, în discuția cu Europa Liberă, că îl simpatizează pe Călin Georgescu, dar spune că „trebuie luat în considerare contextul complet în care a făcut acele declarații (controversate, n.r.) și cele mai bune explicații le poate da doar dânsul”.
„Suportul meu către dânsul nu este absolut și etern, ci este condiționat de informațiile pe care le am la dispoziție. Dacă derapează de la ceea ce a spus că face sau apar dovezi clare că dânsul are interese obscure sau intenții greșite, îmi voi retrage susținerea”, a precizat Peșchir.
„NU am făcut donații către Călin Georgescu”, a subliniat el, în discuția care a avut loc vineri, 6 decembrie, pe parcursul mai multor ore, cu reporterul publicației citate.
„Documentul respectiv (al SRI, n.red.) nu menționează decât susținători CG, ceea ce mi se pare absurd. Nu am făcut nici o înțelegere cu niciun om că îi voi dona ca să susțină un candidat sau altul!”, a adăugat Peșchir.
„Mi-a plăcut discursul dânsului, CV-ul impresionant (al lui Călin Georgescu, n.r.), faptul că a încercat în mod repetat să ajute țara prin proiecte de dezvoltare durabilă. Îmi plac oamenii cu viziune, și sunt în acord cu el în multe lucruri, de exemplu faptul că România are un potențial imens! Din păcate, la clasa politică actuală viziunea se reduce la «vă vom mări pensiile/salariile»”, a precizat el, într-un alt răspuns.
„Nu am nici o legătură cu Călin Georgescu, directă sau prin transpuși. Nu am niciun interes material sau personal”, a adăugat „bogpr”, în ciuda susținerii pe care a afișat-o pe rețelele sociale și prin donațiile făcute către conturi care l-au promovat pe Călin Georgescu.
Serviciile de informații au acuzat, în documentele desecretizate, că România a fost ținta unei „acțiuni hibride agresive ruse”.
Întrebat despre acest lucru, Peșchir spune că singura lui legătură cu Rusia este literatura. „Nu am absolut nici o legătura cu Rusia în afară de faptul că autorul meu favorit este Dostoievski, iar numele meu are o însemnatate în limba rusă”, a afirmat el.
În limbile slave, Bog sau Boh înseamnă Dumnezeu, iar Bogdan – darul lui Dumnezeu.
Citiți articolul integral pe Europa Liberă România .
„Bogpr”, vizat de percheziții
Procurorii Parchetului General şi ofiţeri din cadrul Poliţiei – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice şi Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate au efectuat, sâmbătă dimineaţa, trei percheziţii domiciliare în oraşul Braşov, vizat fiind Bogdan Peşchir, cel care a finanţat campania lui Călin Georgescu pe TikTok cu un milion de euro, conform unor surse judiciare citate de Agerpres.
Parchetul a precizat, într-un comunicat de presă, că în cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de coruperea alegătorilor, spălarea banilor, fals informatic şi infracţiunea prevăzută de art. 5 din OUG nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob.
„Percheziţiile vizează posibila implicare a unei persoane fizice în finanţarea nelegală a campaniei electorale a unui candidat la Preşedinţia României, prin utilizarea unor sume de bani cum privire la care există indicii că ar putea proveni din săvârşirea unor infracţiuni, fiind ulterior introduse într-un proces de spălare a banilor”, a transmis Parchetul.
Surse judiciare au precizat că au loc descinderi la Bogdan Peşchir, care s-a ocupat de finanţarea campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok cu un milion de euro.
Potrivit documentelor prezentate de SRI la CSAT, Bogdan Peşchir a utilizat contul „bogpr”, prin care a realizat donaţii pe TikTok de peste un milion de euro.
După ce a devenit subiect de dezbatere publică, implicarea „bogpr” în finanţarea promovării lui Călin Georgescu la nivelul platformei a fost confirmată inclusiv de reprezentanţii TikTok în dialogul cu autorităţile române în data de 28 noiembrie 2024, a susținut SRI.
Reprezentanţii TikTok au confirmat identitatea utilizatorului „bogpr” şi au menţionat că acesta a efectuat plăţi în valoare de 381.000 de dolari, în perioada 24 octombrie – 24 noiembrie 2024, către utilizatori ai unor conturi de TikTok implicaţi în promovarea lui Călin Georgescu, inclusiv după data încheierii campaniei electorale, punctează SRI.
SRI arată că finanţarea influencerilor TikTok a fost asigurată prin platforma FameUp (dedicată monetizării activităţilor de promovare în mediul online), la nivelul căreia a fost publicată oportunitatea de reclamă, alături de descrieri bine definite. „Una dintre metodele de atragere la colaborare a influencerilor români pentru promovarea candidaturii lui Călin Georgescu a fost contactarea pe e-mail a acestora de firma (…), de origine sud-africană, care oferea suma de 1.000 de euro pentru distribuirea unui videoclip realizat de aceştia”, a arătat SRI.
Bogdan Peșchir, despre care Serviciul Român de Informații menționează că a făcut donații de peste 1 milion de euro pentru promovarea pe TikTok a lui Călin Georgescu, este fost programator, care a lucrat la firme asociate cu criptomonede deținute de un cetățean cu dublă cetățenie, emigrat din 1995 în Africa de Sud.
Bogdan Peșchir are o firmă în Brașov, înființată în 2021, conform SRI.
De altfel, în documentele SRI este menționată și o firmă de origine sud-africană implicată în atragerea influencerilor români pentru promovarea candidaturii lui Călin Georgescu. Conform SRI, este vorba despre firma FA Agency, care îi contacta pe influenceri pe e-mail și le oferea suma de 1.000 de euro pentru distribuirea unui videoclip realizat de aceştia.