Covasna: Testele COVID-19 făcute personalului Spitalului Judeţean din Sfântu Gheorghe sunt negative

Covasna: Testele COVID-19 făcute personalului Spitalului Judeţean din Sfântu Gheorghe sunt negative

Testele COVID-19 făcute angajaţilor Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe, după confirmarea unui caz în rândul cadrelor medicale, sunt negative, a anunţat, duminică seara, conducerea instituţiei.

"Vă informăm asupra faptului că testele COVID-19 ale personalului aflat în carantină la secţiile Obstetrică-Ginecologie, Neonatologie şi Bloc naşteri sunt negative", se arată într-un comunicat de presă remis AGERPRES.

Precizarea vine la scurt timp după ce conducerea spitalului a confirmat că unul dintre angajaţii instituţiei a fost diagnosticat cu COVID-19, iar una dintre măsurile imediate a fost izolarea în secţii, timp de 14 zile, a 60 de persoane , respectiv 39 de pacienţi şi 21 de cadre medicale care ar fi putut intra în contact direct sau indirect cu medicul diagnosticat cu COVID-19.

De asemenea, au fost stopate internările, a fost decontaminat spitalul şi a fost demarată şi o anchetă epidemiologică pentru a identifica, pe cât posibil, toate persoanele care ar fi putut contacta virusul în aceste împrejurări.

Managerul instituţiei, Andras Nagy Robert, a declarat că angajatul diagnosticat cu COVID-19 a acordat consultaţii medicale şi în Policlinică în perioada 8-18 martie, respectiv timp de 10 zile.

Acesta a mai menţionat că încă nu este clar dacă medicul a contactat virusul în Austria, unde a fost în concediu, sau după ce a revenit în ţară.

El a adăugat că după întoarcerea din străinătate nu a fost necesar să intre în izolare, deoarece la vremea respectivă Austria era "ţară verde". AGERPRES/(A, AS - autor: Oana Mălina Negrea, editor: Irina Poenaru, editor online: Adrian Dãdârlat)


populare
astăzi

1 Voi ați văzut ce a scris Călin Georgescu în anexa la declarația de avere pe care nu a semnat-o?

2 Acest text a fost scris pe 7 decembrie 2024. Puneți cap la cap cu ce se întâmplă astăzi...

3 LIVE Violențe la sediul BEC după invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale

4 „Rețeaua rusească” există și duce la Georgescu

5 „Noi acum nu i-am spus „nu” nu numai lui Georgescu, ci și lui Simion. Fraților, fasciștii nu vor candida în alegerile din această țară”