Covasna: Miting la Sfântu Gheorghe pentru stoparea defrișărilor și protejarea pădurilor

Covasna: Miting la Sfântu Gheorghe pentru stoparea defrișărilor și protejarea pădurilor

Aproape o mie de persoane au participat sâmbătă seara la un miting pentru stoparea defrișărilor și protejarea pădurilor, care a avut loc în fața Prefecturii din Sfântu Gheorghe, organizat de mai multe asociații de protecție a mediului.

Manifestanții au purtat pancarte scrise în limbile română, maghiară și engleză, prin care au protestat față de tăierea ilegală a arborilor și și-au exprimat nemulțumirea față de construirea fabricii de cherestea de la Reci, județul Covasna, de către concernul austriac Holzindustrie Schweighofer.

Hans Hedrich, vicepreședintele Asociației Neuer Weg din Făgăraș, a susținut în fața manifestanților că fabrica a fost construită ilegal, fără respectarea legislației românești și a celei europene, și că drept urmare l-a acționat în judecată pe președintele Consiliului Județean Covasna, Tamas Sandor, urmând să cheme în fața instanței și conducerea Agenției de Protecție a Mediului Covasna.

"Procesele în instanță le-am demarat pentru că altfel nu există nicio șansă să oprești un proiect investițional cu o miză atât de mare, e vorba de 150 de milioane de euro. Vom continua, avem pe țeavă, cum se spune, următorul proces, cu Agenția de Protecție a Mediului Covasna, pentru că ei sunt responsabili de încălcarea directivei europene privind studiile de impact asupra mediului. Vom sesiza și Comisia Europeană", a declarat, pentru AGERPRES, Hans Hedrich.

El a precizat că există dovezi potrivit cărora concernul austriac, care mai are încă patru fabrici de cherestea în țara noastră, prelucrează lemn procurat ori tăiat ilegal. "Există dovezi (...), chiar și eu am participat la o investigație pe teren ce vizează lemnul tăiat ilegal și vom face publice și aceste dovezi. (...) Nu e de ajuns să reușim să anulăm autorizația fabricii de la Reci, pentru că vor rămâne celelalte fabrici. (...) Nu avem nimic de negociat, vrem să se respecte legea", a adăugat vicepreședintele Neuer Weg.

Sâmbătă în mai multe orașe din țară au fost organizate acțiuni de protest împotriva "despăduririlor abuzive", care, potrivit apelurilor lansate pe site-urile de socializare, "au lăsat România în numai câțiva ani cu mai puțin de jumătate din suprafața împădurită pe care o avea în 1989". Platforma de-clic.ro în parteneriat cu numeroase ong-uri din țară au lansat o petiție online, intitulată "Salvează pădurea: ia drujba din mâna Holzindustrie Schweighofer", companie care mai are fabrici de cherestea la Sebeș, Siret, Rădăuți și Comănești. AGERPRES 


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…