Covasna: 9 ani de închisoare pentru polițistul care a trucat examene pentru obținerea permisului de conducere auto
Curtea de Apel Brașov l-a condamnat pe inculpatul Codescu Sorin, fost agent de poliție, la pedeapsa de 9 ani închisoare cu executare și la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi pe o perioadă de trei ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și fals intelectual, în urma trucării unor examene pentru obținerea permisului de conducere auto.
Direcția Generală Anticorupție (DGA) a anunțat joi, într-un comunicat de presă, că hotărârea instanței de judecată, pronunțată în urmă cu o zi, este definitivă.
''În fapt, în intervalul februarie — octombrie 2014, Codescu Sorin, agent de poliție în cadrul unei structuri M.A.I., aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu vizând procesul de examinare la proba practică pentru obținerea dreptului de conducere al autovehiculelor pe drumurile publice, susținută de către 8 martori denunțători și un investigator sub acoperire, a pretins de la aceștia o sumă de bani, în legătură cu neîndeplinirea unui act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, respectiv constatarea corectă a modului în care martorii denunțători au efectuat proba de traseu pentru obținerea permisului de conducere. Polițistul a primit de la cele 9 persoane sume cuprinse între 200 și 400 euro pentru a atesta fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului vizând încălcările normelor rutiere, neexecutarea sau executarea incorectă a manevrelor indicate'', se arată în comunicatul DGA, remis AGERPRES.
Potrivit comunicatului, Codescu Sorin a omis să consemneze greșelile săvârșite de martori în desfășurarea probei de traseu și a menționat în mod nereal calificativul admis în cuprinsul înscrisului denumit anexă la testul de examen întocmit cu privire la martorii sus-menționați, aceștia obținând permisul de conducere a autoturismelor.
Dosarul a fost instrumentat de Direcția Generale Anticorupție — Serviciul Județean Anticorupție Covasna, probatoriul fiind realizat cu sprijinul Structurii Centrale.
AGERPRES / (AS — autor: Dorina Matiș, editor: Marius Frățilă, editor online: Gabriela Badea)