Joi, cotaţia grâului era în scădere cu 0,4% până la 9,07 dolari pentru un bushel în timp ce cotaţia la soia boabe era în scădere cu 1,3% până la 13,34 dolari pentru un bushel.
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus al Afacerilor Externe a declarat că în cursul discuţiilor care au avut loc miercuri la Istanbul au fost puse la punct unele elemente ale unui posibil acord cu privire la crearea unui coridor sigur pentru navele care transportă cereale şi oleaginoase din Ucraina.
"Grâul, porumbul şi soia boabe sunt în scădere astăzi ca urmare a ştirilor cu privire la posibile progrese în negocierile pentru crearea unui coridor sigur pentru cerealele din Ucraina, la care se adaugă îngrijorările mai largi cu privire la o posibilă recesiune care ar distruge cererea", a declarat Matt Ammermann, analist la StoneX. Potrivit acestuia, Ucraina are nevoie de capacităţi mari de transport maritim pentru a-şi putea exporta cerealele iar un coridor sigur ar fi un progres major care ar putea permite Ucrainei să pună pe piaţă mari cantităţi de cereale.
Porturile ucrainene de la Marea Neagră sunt blocate de la debutul invaziei ruseşti, ceea ce a dus la creşterea explozivă a preţurilor globale la cereale şi ulei de floarea soarelui.
Potrivit analiştilor, Rusia este şi ea interesată de normalizarea transportului maritim în Marea Neagră pentru că are şi ea o recoltă mare de cereale pe care vrea să o exporte.
"Pieţele sunt afectate, de asemenea, de teama că băncile centrale vor începe să majoreze dobânzile pentru a contracara inflaţia, ceea ce ar creşte riscul unei recesiuni mondiale, care ar duce la distrugerea cererii pentru cereale şi soia boabe", a adăugat Ammermann.
Mai mult de 20 de milioane de tone de cereale blocate
Peste 20 de milioane de tone de cereale ucrainene sunt blocate în silozuri din portul Odesa la Marea Neagră, iar zeci de nave au rămas blocate din cauza blocadei ruse, parte a ceea ce Moscova numeşte „operaţiune militară specială” din Ucraina, dar despre care Kievul şi vestul spun că este un război agresiv nejustificat.
Discuţiile, la Istanbul, între oficiali ucraineni, ruşi, turci şi ONU, au avut loc cu uşile închise, într-o locaţie secretă.
Igor Konaşenkov, purtătorul de cuvânt al ministerului rus al Apărării, a declarat că Moscova a înaintat propuneri pentru a rezolva problema cerealelor cât mai curând posibil.
Turcia a publicat o fotografie a întâlnirii în care delegaţiile ruse şi ucrainene stau faţă în faţă, ambele complet inexpresive.
Pe lângă faptul că e un furnizor important de grâu la nivel mondial, Rusia este şi un mare exportator de îngrăşăminte, iar Ucraina un producător semnificativ de porumb şi ulei de floarea soarelui. Încheierea unui acord pentru deblocarea exporturilor este considerată vitală pentru siguranţa alimentară, în special în rândul ţărilor în curs de dezvoltare şi pentru stabilizarea pieţelor.