Costescu: Nu am spus niciodată că demnitarii noștri au nevoie de 5 aeronave; va fi achiziționat în acest an un singur avion, și acesta folosit
România va cumpăra anul acesta o singură aeronavă destinată demnitarilor - și aceea va fi una folosită - deci cheltuiala va fi minimă, a declarat, miercuri, ministrul Transporturilor, Dan Costescu, după întâlnirea cu delegația Comisiei Transport și Turism (TRAN) a Parlamentului European, care s-a aflat în vizită la Ministerul Transporturilor.
Dan Costescu a subliniat că el nu a spus niciodată că România ar trebui să achiziționeze cinci aeronave pentru demnitari, ci doar că aceasta este practica europeană.
"Nu am spus niciodată că demnitarii noștri, indiferent care ar fi ei — președinți, parlamentari, miniștri sau prim-miniștri — au nevoie de acest număr de aeronave. Am spus altceva: și anume că aceasta este practica europeană. Este altceva! Noi suntem o țară membră a Europei, dar nu una dintre cele mai bogate. Deci, noi, ca să fie toată lumea liniștită, vom cumpăra în acest an un singur avion", a precizat ministrul.
Potrivit acestuia, suma necesară achiziționării aeronavei va proveni de la bugetul de stat, iar aceasta va fi minimă, întrucât avionul va fi unul folosit, unul dintre motive fiind cel de siguranță.
"Finanțarea va fi, cum e și normal, de la bugetul de stat. Este o cheltuială pentru demnitarii români și va proveni de la bugetul de stat. Așa cum am menționat, va fi un avion folosit și din motive de siguranță, pentru că trebuie cunoscut istoricul, 3-4 ani să zboare, dar aeronava care va fi cumpărată va fi una folosită. Deci, investiția va fi una minimală, nici vorbă de 3-5 avioane. Aceea este practica europeană. Noi mai avem până ajungem acolo. O să facem pași mici și o să ajungem cândva și acolo", a spus șeful de la Transporturi.
Reacția ministrului Transporturilor vine după ce, în 16 martie, întrebat dacă se intenționează achiziționarea mai multor aeronave pentru demnitari , acesta a spus că nu poate anticipa, adăugând însă că "practica europeană este să aibă flotile între 3 și 5 aeronave".
O delegație a Comisiei Transport și Turism (TRAN) a Parlamentului European, condusă de Michael Cramer (Germania), s-a aflat în vizită oficială, miercuri, la sediul Ministerului Transporturilor.
Din partea României au participat atât reprezentanți ai Ministerului Transporturilor, conduși de ministrul de resort, Dan Costescu, cât și ai CNADNR și CFR SA, reprezentanți ai Ministerului Fondurilor Europene, conduși de ministrul Aura Carmen Răducu, și ai Ministerului Afacerilor Externe, conduși de Silvia Davidoiu, coordonator național al Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării.
Pe agenda de discuții au fost incluse subiecte precum Master Planul General de Transport al României, Coridoarele rețelei centrale trans-europene de transport (TEN-T), Planul național feroviar, Programul Operațional de Infrastructură Mare, dar și Strategia UE pentru Regiunea Dunării.
AGERPRES/(AS — autor: Oana Tilică, editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)