Cosmonautul rus Padalka bate recordul de timp petrecut în spațiu
Cosmonautul rus Ghennadi Padalka, care a efectuat mai multe misiuni pe Stația Spațială Internațională (ISS), este omul care a petrecut cel mai mult timp în spațiu, depășind vechiul record de 803 zile, 9 ore, 41 de minute și 12 secunde, a semnalat, marți, pentru AFP, agenția spațială rusă Roskosmos. 'Recordul este oficial. Ghennadi Padalka a devenit omul care a petrecut cel mai mult timp în spațiu', a declarat un purtător de cuvânt al Roskosmos.
Ghennadi Padalka, 57 de ani, care efectuează în prezent cel de-al cincilea său zbor spațial, a bătut luni recordul înregistrat de cosmonautul rus Serghei Krikalev, care petrecuse în spațiu, potrivit Roskosmos, 803 zile, 9 ore, 41 de minute și 12 secunde.
La revenirea pe Pământ, prevăzută pentru 11 septembrie, Ghennadi Padalka va fi petrecut peste 877 de zile în spațiu, adică doi ani și patru luni.
Ghennadi Padalka a efectuat un prim sejur de 199 de zile la bordul stației Mir în 1998. Au urmat misiuni pe Stația Spațială Internațională în 2004, în 2009 și în 2012. A pornit din nou spre ISS la 27 martie 2015, în compania cosmonautului rus Mihail Kornienko și a astronautului american Scott Kelly.
Fostul deținător al recordului, Serghei Krikalev, a fost supranumit 'ultimul cetățean al URSS'. El a plecat în spațiu drept cosmonaut sovietic și a revenit pe Pământ după destrămarea, în 1991, a URSS. AGERPRES