CORUPȚIE/ȘEFI din DGA, DIICOT și IPJ Prahova, ADUȘI la AUDIERI, la DNA/VIDEO
UPDATE/Și adjunctul DIICOT Prahova a ajuns la DNA. De asemenea, la DNA a mai venit și Emanuel Saghel, ofițer la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate.
Șeful DGA Prahova, Constantin Ispas, a fost adus, luni, cu mandat la DNA, întrucât ar fi suspectat de scurgere de informații, conform unor surse judiciare, citate de Digi24.
La sediul DNA a fost adus cu mandat și adjunctul şefului Poliției Județene Prahova, Adrian Rădulescu. Cei doi urmează să fie audiaţi, întrucât sunt suspectați de fapte de corupţie, confom Mediafax.
Comisarul şef Constantin Ispas a fost adus, în jurul orei 11.00, la sediul DNA Ploieşti, cu o dubă a MAI, fiind flancat de trei jandarmi din trupele speciale. Întrebat dacă a fost luat de acasă sau de la serviciu, Ispas a spus că este în concediu.
Imagini de la sosirea lui Constantin Ispas la DNA (sursa: Ziarul Incomod din Prahova)
De asemenea, întrebat dacă a ajutat infractori să scape de dosare, Ispas a negat.
În acest moment, comisarul şef Constantin Ispas se află în sediul DNA Ploieşti, unde urmează a fi audiat.
Ulterior, tot cu o dubă a MAI şi flancat de jandarmi din trupele speciale a fost adus Adrian Rădulescu, adjunctul şefului IPJ Prahova, pentru a fi audiat în acelaşi dosar.
Potrivit unor surse judiciare, luni la DNA Ploieşti urmează să mai fie adus un şef al unei instituţii din cadrul Ministerului de Interne, care urmează a fi audiat în acelaşi dosar.
Conform surselor citate, este vorba de fapte de corupţie care s-ar fi petrecut în perioada 2010-2015.